Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu

06/10/2026

” Prezentul tău este, de fapt, foarte diferit de trecutul tău din viața intrauterină, din copilărie sau din adolescență.

Există două diferențe principale: în primul rând, ai supraviețuit și acum ești într-o relativă siguranță. În al doilea rând, ești adult (ai peste 40 de ani?), așa că viața ta nu mai depinde de părinții tăi sau de alte persoane cu putere asupra ta, așa cm depindea atunci.

Ești liber. Ce vei face cu această libertate?

Dependența oferă o direcție. Din perspectiva persoanei dependente, nu este nimic în neregulă cu asta. Embrionul se orientează după senzațiile fizice, copilul după sentimente, adolescentul după gândire. Încotro se îndreaptă toate acestea atunci când dependența nu mai există în realitate, adică în termenii a „ceea ce este cazul” (Wittgenstein)?

Cum îi explic adolescentului agitat din mine că nu este în pericol dacă, de exemplu, mă dezvălui pe deplin în fața partenerei mele?

Cum conving copilul panicat din mine că acum sunt în siguranță chiar dacă soția mea nu mă înțelege sau eu nu o înțeleg pe ea; că această înțelegere nici măcar nu este posibilă și nici deosebit de importantă, deoarece bărbații și femeile se percep pe ei înșiși și pe ceilalți în moduri diferite și comunică, de asemenea, diferit?

Cum îi arăt embrionului din mine, însetat de simbioză, că separarea și faptul de a fi departe unul de celălalt nu înseamnă moarte, ci continuarea vieții? El nu știe nimic despre viața de după naștere. ” Arta de a trăi împreună ca și cuplu. Cinci propozitiții” Thomas Gessner

Articolul întreg în comentarii.

04/10/2026

Ce se întâmplă când iubirea pentru un nou partener și iubirea pentru propriul copil par să te tragă în direcții diferite?
Formarea unei familii recompuse vine adesea cu speranța unui nou început. Dar poate aduce și vinovăție, conflicte de loialitate, sentimentul de a fi prins între două lumi și întrebarea dureroasă: „Cum pot construi ceva nou fără să pierd ceea ce aveam deja?”
Pentru copii, lucrurile pot fi la fel de complicate. Ceea ce pentru părinte înseamnă o nouă iubire poate fi trăit de copil ca pierdere, nesiguranță sau teama că locul său în viața părintelui se schimbă.
În articolul de mai jos am scris despre familia recompusă din perspectiva Patriciei Papernow și despre câteva dintre provocările ei firești: relația dintre noul partener și copil, pozițiile de „insider” și „outsider”, conflictele de loialitate, disciplina și nevoia copilului de a ști că nu și-a pierdut părintele.
Poate cea mai importantă idee este aceasta: o familie recompusă nu se formează în ziua în care doi oameni decid să fie împreună. Se construiește, relație cu relație, în timp.
Articolul integral îl găsiți mai jos.

18/09/2026

De ce continuăm să facem ceva despre care știm că ne face rău?
După consum vin rușinea, autocritica și promisiunea că „de mâine nu mai”. Pentru o vreme, controlul pare să funcționeze. Apoi tensiunea crește, tânjirea reapare și cercul începe din nou.

Dar ce se întâmplă dacă privim dependența nu ca pe o luptă dintre o parte „bună” și una „rea” din noi, ci ca pe un conflict între mai multe părți interioare care încearcă, fiecare în felul ei, să ne protejeze?

Am scris despre acest cerc al dependenței și despre felul în care îl putem înțelege prin perspectiva Internal Family Systems (IFS).

De ce repetăm comportamentele de dependență chiar când vrem să ne oprim? Descoperă cercul vicios al dependenței din perspectiva IFS.

25/08/2026

Am avut privilegiul acum ceva vreme să revăd o prietenă dragă din copilărie care a emigrat în Canada și au venit în vizită cu soțul și cei doi copii ai lor, ajunși deja la vârsta adolescenței.
O știam dintotdeauna o fire stoică, optimistă și foarte organizată.
Dar acum regăseam din povestirile lor o arhitectură sofisticată a vieții de familie, prin organizarea unui program foarte încărcat, navigarea printre joburi complexe cu responsabilitate mare, treburile casnice și susținerea copiilor lor, performeri la înot.
Am întrebat atunci, cine este Project Managerul dintre ei doi.
Și-au zâmbit cu subînțeles și toate privirele au indicat spre ea.

Și am privit admirativ spre ea, spre el, spre copii, și spre relațiile dintre ei.
Zilele acestea parcurg un curs despre iubirea în cuplu așa cm arată în viața de zi cu zi. Și am ajuns la capitolul muncii casnice.

Eve Rodsky atrage atenția că munca dintr-o familie nu înseamnă doar ceea ce se vede: cine gătește, spală vasele sau duce copiii la școală. În spatele fiecărei sarcini există o muncă invizibilă: să observi ce trebuie făcut, să anticipezi nevoile, să planifici și să te asiguri că lucrurile chiar se întâmplă.

De aceea, soluția nu este ca unul dintre parteneri să „ajute” mai mult, ci ca responsabilitatea să fie împărțită. În modelul Fair Play, a fi responsabil de o sarcină înseamnă să preiei întregul proces: Conception – Planning – Ex*****on (CPE), de la identificarea nevoii până la realizarea ei.

O împărțire echitabilă nu înseamnă neapărat 50/50. Înseamnă ca timpul ambilor parteneri să fie considerat la fel de valoros și niciunul să nu devină managerul permanent al vieții de familie.

Cine observă că nu mai este lapte? Cine se gândește ce veți mânca trei zile? Cine face lista? Cine știe ce detergent trebuie cumpărat? Cine observă că se termină pasta de dinți a copilului?

Poate cea mai importantă schimbare de perspectivă este aceasta: nu „Cum te pot ajuta?”, ci „De ce responsabilitate mă ocup eu în întregime?”

La finalul zilei, săptamanii, lunii, decadei este important ca cei doi parteneri să simtă ca timpul fiecăruia e la fel de valoros, că pot construi un acasă împreună în care fiecare să aibă același drept la relaxare, explorare, creativitate.
În patriarhat, se pare că există această tendință ca timpul femeii să fie măsurat ca nisipul, iar timpul bărbatului ca diamantele.

Dar utlimele studii, o meta-analiză din anii 2000 arată clar că în cuplurile hetero, în care bărbații contribuie la ”munca invizibilă” au un grad de satisfacție mai mare în relație, sunt mai puțin predispunse la divorț, iar femeile sunt mai bine-dispuse.
Și un alt studiu din 2009, ”ipoteza sferelor multiple” arată că acele cupluri care lucrează mai mult împreună, se distrează mai mult împreună și au parte de o viață sexuală mai de calitate.

Până una alta, merită să implementăm câteva lucruri simple:

- un meeting săptămânal de organizare a sarcinilor casnice din următoarea perioadă
- definirea a ce înseamnă muncă domestică ca și categorii de îndatoriri (vezi graficul de mai jos)
- adresarea încărcăturii mentale a fiecărei îndatoriri (idee, planificare, implementare)

Poate că în familia prietenei mele, și în orice altă familie, nu contează atât de mult cine e Project Managerul, ci ca fiecare membru să aibă acces echitabil la timpul propriu.
P.S. Imaginea este generată de AI pe baza informațiilor compilate din studiile mentionate de catre Alexandra Solomon, psihoterapeut de cuplu, al cărui curs l-am parcurs.

În final, vă propun să reflectați la această întrebare:

„Dacă nimeni nu ți-ar aminti ce trebuie făcut în casa voastră timp de o săptămână, ce lucruri ai observa singur(ă)?”

07/07/2026

E incredibil ce poate realiza un om, chiar și atunci când anxietatea îi dă bătăi de cap.

Ieri, anxietatea mi-a trecut pragul cabinetului în multe forme.

Și, aproape de fiecare dată, omul care o poartă își dorește să scape de ea sau, măcar, să-i diminueze intensitatea.

În funcție de fiecare poveste, putem urma firul vieții până la momentul în care anxietatea și-a găsit locul. Sau, atunci când este prea intensă, rămânem în prezent și privim cu atenție resursele interioare care l-au adus pe om până aici.

*Cum ai reușit să înființezi singură acest atelier?*
*Cum ai găsit puterea să rămâi atât de perseverentă?*

De fiecare dată observ aceeași schimbare: chipul se luminează, privirea capătă strălucire, postura se îndreaptă, respirația devine mai liniștită, iar cuvintele sunt rostite cu mai multă siguranță.

Când vorbim despre puterea interioară, omul începe să se vadă altfel.

Din acest loc de centrare pornim apoi, mult mai bine echipați, pe firul anxietății, către originea ei.

Am observat că, până la finalul acestei călătorii, scopul se schimbă aproape de fiecare dată.

Omul nu mai își dorește cu orice preț să scape de anxietate. În schimb, începe să construiască un nou dialog interior între Sine și vocea critică internalizată.

Se naște astfel un pact interior, în care fiecare parte are un loc și un rol. Iar atunci când partea care a încercat să protejeze este văzută, înțeleasă și acceptată, nu mai are nevoie să strige atât de tare.

Și, uneori, exact de aici începe liniștea.

21/06/2026

Uneori, singurele întrebări pe care apucăm să ni le mai adresăm într-o relație sunt „Ce mai facem în weekend?” sau „Cine duce copilul la grădiniță?”, dar acestea nu ne ajută să înțelegem punctul în care am ajuns cu relația.

În cabinet, adresăm întrebări ce deschid conversații autentice și creează spațiu pentru mai multă înțelegere, empatie și apropiere. Nu există răspunsuri „corecte”. Există doar oportunitatea de a vă descoperi unul pe celălalt dincolo de rutina de zi cu zi.

Vă invit să explorați o parte dintre ele. Poate că răspunsurile vă vor surprinde. Poate că vă vor aduce mai aproape.

Întrebări despre sănătatea și funcționarea relației

(adaptare după Hardy & Laszloffy, 2002, citați în Okazaki, 2017)

1. Cum dați sens vieții voastre?
2. Ce este important pentru voi? Ce valori, credințe sau experiențe vă ajută să înțelegeți cine sunteți și de ce trăiți așa cm trăiți?
În ce situații există diferențe între ceea ce credeți și ceea ce faceți în realitate?
Există lucruri despre care spuneți că sunt importante pentru voi, dar comportamentul vostru nu reflectă întotdeauna aceste convingeri?
3. Cum gestionați diferențele dintre voi?
Cum ajungeți la înțelegeri atunci când aveți opinii, nevoi sau dorințe diferite?
4. Ce aspecte legate de mândrie sau rușine, influențate de familia din care proveniți, apar în relația voastră și cm le gestionați?
Există lucruri care vă fac să vă simțiți mândri sau rușinați din cauza educației, tradițiilor sau valorilor culturale? Cum discutați și faceți față acestor sentimente?
5. Ce „răni invizibile” provocate de experiențe de opresiune sau discriminare există în relația voastră și cm vă influențează interacțiunile?
De exemplu:
sentimentul că nu puteți schimba nimic (neputință învățată);
senzația că nu aparțineți nicăieri („fără o casă psihologică”);
furie acumulată din experiențe de nedreptate.
Cum afectează acestea modul în care vă comportați unul cu celălalt?
6. Ce moșteniri culturale și ce loialități față de familie, comunitate sau tradiții aduce fiecare dintre voi în relație și cm influențează acestea dinamica dintre voi?
Ce reguli, obiceiuri, valori sau așteptări ați preluat din familiile și culturile voastre și cm se reflectă ele în relația voastră?

29/05/2026

Uneori, în certurile de cuplu, nu suntem doar doi oameni care se rănesc unul pe celălalt.
În spatele reacțiilor noastre se află copii speriați, roluri vechi de supraviețuire și răni care încă încearcă să fie văzute.

Poate că multe dintre conflictele repetitive nu au legătură doar cu prezentul, ci cu felul în care am învățat, cândva, să supraviețuim și să aparțimem.

Despre fantomele invizibile care intră cu noi în relații și despre rolurile pe care le-am purtat în familiile noastre de origine — în textul de mai jos.

Când ne certăm cu partenerul sau partenera, ca și în această imagine, în tensiunea dintre noi, undeva, nevăzuți, mai sunt prezente cel puțin alte patru persoane: copilul din noi, copilul din celălalt și părinții acestor copii.

28/05/2026

Am cerut un poster de la AI pe baza blogului meu de psihoterapeut. Pare destul de aproape de profilul meu de psihoterapeut si pasiunea mea pentru cupluri si adolescenti.

14/05/2026

Câteodată ne punem trăirile intense în malaxorul gândirii și nu ajungem la o concluzie de forma: „din această cauză și atunci aceasta e soluția”, oricât am analiza și am întoarce trăirile și gândurile pe toate părțile.

Și uneori apare nevoia de a privi din afară puzzle-ul întortocheat al mulțimii de trăiri, gânduri, evenimente și relații. Ca pe o hartă, la care să privim unde suntem și unde am început să pierdem drumul spre claritate.

Dacă simți că e momentul să privești o astfel de hartă interioară, să poți identifica punctul în care ești în ansamblul vieții tale, te invit sâmbătă, 30 mai, la atelierul „Acasă în interior” – Procesul de Integrare a Vieții.

Milton Erickson spunea că momentul împotmolirii în ițele propriilor gânduri poate semăna cu o apă curgătoare oprită din curgere de un maldăr de bușteni prăbușiți. Obiectivul terapiei nu este să mutăm toți buștenii deodată. E suficient doar unul, astfel încât apa să înceapă să curgă din nou.

Și poate ceea ce se prăbușise în interior devine pod pentru călătorii în spații mai largi de conștiință.

Detalii de înscriere în comentarii sau îmi poți scrie în privat.

06/05/2026

Momentul potrivit e aur în cuplu.
Nu, oricând, oricum se poate discuta o problemă.
Dacă fierbe ceva, poate ai tentația să îți spui: " Acum trebuie să abordez acest subiect care mă apasă " cu el/ea.
Și, poate atenția ți se mută preponderent pe CUM să-i comunici. Și crezi că e tot ce contează. Că, deh, "comunicarea e cheia"

Dar mai contează și CÂND îi vorbești.
Poate e după o zi din aceea când totul a fost potrivinic, mașina s-a stricat, șeful s-a enervat, dosarul a fost respins, ITP-ul amânat, cu prietenul s-a certat. Și tot ce vrea e o oază de liniște. Și nu e neapărat neiubire.

Arta de a trăi în cuplu depinde mult de ascuțirea acestei percepții fine care găsește MOMENTUL POTRIVIT.

În greacă, e Kairos. Momentul când se sincronizează traiectoria mesajului spre inima, mintea și stomacul celuilalt.

Povestea simbolică despre Kairos spune că el avea păr doar în față și era chel la spate, ceea ce înseamnă că îl poți „prinde” doar când vine spre tine; dacă îl lași să treacă, nu mai ai de ce să-l apuci.

E o responsabilitate personală să exersam această percepțe fina pentru identificarea momentului potrivit.

Altfel putem irosi un mesaj, îndelung gândit, o seară, o conversație, sau poate chiar o viață împreună.

Între timp, putem întreba: "Oare e momentul potrivit acum să vorbim despre...?"

P.S. Pesemne că e o artă să torni la momentul potrivit mesajul în celălalt așa cm e și în estetica acestui capucino.