Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu

07/07/2026

E incredibil ce poate realiza un om, chiar și atunci când anxietatea îi dă bătăi de cap.

Ieri, anxietatea mi-a trecut pragul cabinetului în multe forme.

Și, aproape de fiecare dată, omul care o poartă își dorește să scape de ea sau, măcar, să-i diminueze intensitatea.

În funcție de fiecare poveste, putem urma firul vieții până la momentul în care anxietatea și-a găsit locul. Sau, atunci când este prea intensă, rămânem în prezent și privim cu atenție resursele interioare care l-au adus pe om până aici.

*Cum ai reușit să înființezi singură acest atelier?*
*Cum ai găsit puterea să rămâi atât de perseverentă?*

De fiecare dată observ aceeași schimbare: chipul se luminează, privirea capătă strălucire, postura se îndreaptă, respirația devine mai liniștită, iar cuvintele sunt rostite cu mai multă siguranță.

Când vorbim despre puterea interioară, omul începe să se vadă altfel.

Din acest loc de centrare pornim apoi, mult mai bine echipați, pe firul anxietății, către originea ei.

Am observat că, până la finalul acestei călătorii, scopul se schimbă aproape de fiecare dată.

Omul nu mai își dorește cu orice preț să scape de anxietate. În schimb, începe să construiască un nou dialog interior între Sine și vocea critică internalizată.

Se naște astfel un pact interior, în care fiecare parte are un loc și un rol. Iar atunci când partea care a încercat să protejeze este văzută, înțeleasă și acceptată, nu mai are nevoie să strige atât de tare.

Și, uneori, exact de aici începe liniștea.

21/06/2026

Uneori, singurele întrebări pe care apucăm să ni le mai adresăm într-o relație sunt „Ce mai facem în weekend?” sau „Cine duce copilul la grădiniță?”, dar acestea nu ne ajută să înțelegem punctul în care am ajuns cu relația.

În cabinet, adresăm întrebări ce deschid conversații autentice și creează spațiu pentru mai multă înțelegere, empatie și apropiere. Nu există răspunsuri „corecte”. Există doar oportunitatea de a vă descoperi unul pe celălalt dincolo de rutina de zi cu zi.

Vă invit să explorați o parte dintre ele. Poate că răspunsurile vă vor surprinde. Poate că vă vor aduce mai aproape.

Întrebări despre sănătatea și funcționarea relației

(adaptare după Hardy & Laszloffy, 2002, citați în Okazaki, 2017)

1. Cum dați sens vieții voastre?
2. Ce este important pentru voi? Ce valori, credințe sau experiențe vă ajută să înțelegeți cine sunteți și de ce trăiți așa cm trăiți?
În ce situații există diferențe între ceea ce credeți și ceea ce faceți în realitate?
Există lucruri despre care spuneți că sunt importante pentru voi, dar comportamentul vostru nu reflectă întotdeauna aceste convingeri?
3. Cum gestionați diferențele dintre voi?
Cum ajungeți la înțelegeri atunci când aveți opinii, nevoi sau dorințe diferite?
4. Ce aspecte legate de mândrie sau rușine, influențate de familia din care proveniți, apar în relația voastră și cm le gestionați?
Există lucruri care vă fac să vă simțiți mândri sau rușinați din cauza educației, tradițiilor sau valorilor culturale? Cum discutați și faceți față acestor sentimente?
5. Ce „răni invizibile” provocate de experiențe de opresiune sau discriminare există în relația voastră și cm vă influențează interacțiunile?
De exemplu:
sentimentul că nu puteți schimba nimic (neputință învățată);
senzația că nu aparțineți nicăieri („fără o casă psihologică”);
furie acumulată din experiențe de nedreptate.
Cum afectează acestea modul în care vă comportați unul cu celălalt?
6. Ce moșteniri culturale și ce loialități față de familie, comunitate sau tradiții aduce fiecare dintre voi în relație și cm influențează acestea dinamica dintre voi?
Ce reguli, obiceiuri, valori sau așteptări ați preluat din familiile și culturile voastre și cm se reflectă ele în relația voastră?

29/05/2026

Uneori, în certurile de cuplu, nu suntem doar doi oameni care se rănesc unul pe celălalt.
În spatele reacțiilor noastre se află copii speriați, roluri vechi de supraviețuire și răni care încă încearcă să fie văzute.

Poate că multe dintre conflictele repetitive nu au legătură doar cu prezentul, ci cu felul în care am învățat, cândva, să supraviețuim și să aparțimem.

Despre fantomele invizibile care intră cu noi în relații și despre rolurile pe care le-am purtat în familiile noastre de origine — în textul de mai jos.

Când ne certăm cu partenerul sau partenera, ca și în această imagine, în tensiunea dintre noi, undeva, nevăzuți, mai sunt prezente cel puțin alte patru persoane: copilul din noi, copilul din celălalt și părinții acestor copii.

28/05/2026

Am cerut un poster de la AI pe baza blogului meu de psihoterapeut. Pare destul de aproape de profilul meu de psihoterapeut si pasiunea mea pentru cupluri si adolescenti.

14/05/2026

Câteodată ne punem trăirile intense în malaxorul gândirii și nu ajungem la o concluzie de forma: „din această cauză și atunci aceasta e soluția”, oricât am analiza și am întoarce trăirile și gândurile pe toate părțile.

Și uneori apare nevoia de a privi din afară puzzle-ul întortocheat al mulțimii de trăiri, gânduri, evenimente și relații. Ca pe o hartă, la care să privim unde suntem și unde am început să pierdem drumul spre claritate.

Dacă simți că e momentul să privești o astfel de hartă interioară, să poți identifica punctul în care ești în ansamblul vieții tale, te invit sâmbătă, 30 mai, la atelierul „Acasă în interior” – Procesul de Integrare a Vieții.

Milton Erickson spunea că momentul împotmolirii în ițele propriilor gânduri poate semăna cu o apă curgătoare oprită din curgere de un maldăr de bușteni prăbușiți. Obiectivul terapiei nu este să mutăm toți buștenii deodată. E suficient doar unul, astfel încât apa să înceapă să curgă din nou.

Și poate ceea ce se prăbușise în interior devine pod pentru călătorii în spații mai largi de conștiință.

Detalii de înscriere în comentarii sau îmi poți scrie în privat.

06/05/2026

Momentul potrivit e aur în cuplu.
Nu, oricând, oricum se poate discuta o problemă.
Dacă fierbe ceva, poate ai tentația să îți spui: " Acum trebuie să abordez acest subiect care mă apasă " cu el/ea.
Și, poate atenția ți se mută preponderent pe CUM să-i comunici. Și crezi că e tot ce contează. Că, deh, "comunicarea e cheia"

Dar mai contează și CÂND îi vorbești.
Poate e după o zi din aceea când totul a fost potrivinic, mașina s-a stricat, șeful s-a enervat, dosarul a fost respins, ITP-ul amânat, cu prietenul s-a certat. Și tot ce vrea e o oază de liniște. Și nu e neapărat neiubire.

Arta de a trăi în cuplu depinde mult de ascuțirea acestei percepții fine care găsește MOMENTUL POTRIVIT.

În greacă, e Kairos. Momentul când se sincronizează traiectoria mesajului spre inima, mintea și stomacul celuilalt.

Povestea simbolică despre Kairos spune că el avea păr doar în față și era chel la spate, ceea ce înseamnă că îl poți „prinde” doar când vine spre tine; dacă îl lași să treacă, nu mai ai de ce să-l apuci.

E o responsabilitate personală să exersam această percepțe fina pentru identificarea momentului potrivit.

Altfel putem irosi un mesaj, îndelung gândit, o seară, o conversație, sau poate chiar o viață împreună.

Între timp, putem întreba: "Oare e momentul potrivit acum să vorbim despre...?"

P.S. Pesemne că e o artă să torni la momentul potrivit mesajul în celălalt așa cm e și în estetica acestui capucino.

30/04/2026

Adolescenții și alopregnanolona.

Unii dintre noi suntem pentru prima dată părinți de adolescenți așa cm o parte din odraslele noastre trăiesc pentru prima dată adolescența.
Cam așa suna concluzia uneia dintre colegele mele psihoterapeute la finalul atelierului pentru părinți de adolescenți.

"Nu înțeleg ce i se întâmplă" experimentăm adesea ca părinte de adolescent.

Vestea bună e ca nu suntem, tocmai singuri în acest "neînțeles" legat de manifestările adolescenților noștri.

O parte din răspunsul la întrebarea: de ce atâta fluctuații de stare (dimineața e trist, la prânz e cinic, seara e vesel) e în activarea activității amigdalei, imaturitatea neocortexului, reorganizarea circuitelor neuronale și un alt răspuns e aceasta substanță, neurosteroid ce se elibereaza în creierul adolescenților: "alopregnanolona" printre "șantierele în construcții" ale "cartierelor neuronale".

Această năstrușnica alopregnanolona, se pare ca poate avea efecte paradoxale, uneori chiar inversate la adolescenți față la de adulți.

Astfel că la adulți, după un eveniment stresant, eliberarea de alopregnanolona are efecte de calmare, liniștire.
La adolescenți, d**a un eveniment stresant aceeași alopregnanolona, poate avea efecte de intensificare a anxietatii, depresiei, datorită faptului că circuitele cerebrale sunt în curs de maturizare.

Așadar, de fiecare dată când vedeți o stare intensă de furie, tristețe, frică, rușine sau vinovăție la adolescenții voștri, spuneți în gând de 10 ori "alopregnanolona" și apoi acordați-va timp să răspundeți în cea mai empatica atitudine de care puteți fi capabili în acel moment.

De obicei, doar prezența fizică, la o distanță optimă și ascultarea smerită sunt suficiente ca furtuna emoțională să se calmeze.

Sursa informației despre alopregnanolona, cartea "Creierul adolescenților " David Bueno

Cartea este o incursiune complexă în lumea adolescenților. Autorul își propune să explice mecanismele neuroștiințifice specifice adolescenței și oferă o perspectivă integrată – biologică, psihologică și educațională – asupra acestei etape a vieții. Scopul este de a-i ajuta pe ...

29/04/2026

"- Eu nu am emoții! "a sunat vocea bărbatului într-o ședința de terapie, în timp ce trăiri inabușite îi colorau chipul.

Așa e realitatea percepută pentru acest bărbat care vine, parcă din tranșeele unei lupte contracronometru cu cifre, riscuri, decizii de afaceri pentru faurirea unui viitor sigur pentru familia sa.

Nu își permite să simtă ce simte când o zi buna, o întâlnire bună se măsoară prin eficiență și productivitate.

Ce primește familia în momentul clipei prezente de la acest membru al familiei, care preia povara unui viitor mai bun în care să nu le lipsească nimic?

O promisiune. Va fi altfel. Mai împreună, mai aproape, mai acasă cândva în viitorul acela luminos pe care îl sculpteaza cu seri de absențe târzii.

Ce primește acest membru din familie de la familia lui?
O viziune, un rost, un "de ce" la truda lui care-i înghite momentele de "împreună".

- Cine simți că te-a înțeles cel mai bine vreodată?
- Nimeni! Nu am nevoie să fiu înțeles. Eu mă descurc.

E un mod de a face față la viață și acesta. Fără să simți ce simți, fără să vrei să fii înțeles.
Ca un soldat în tranșee care nu își permite să simtă.
Ca un chirurg în operație care nu-și permite să tremure.
Ca un manager de comapanie care nu-și permite să îi fie teamă că riscă.

Dacă li s-ar oferi recunoștință din partea partenerilor pentru fiecare doză de anestezic să reziste în tranșee, poate ar fi mai puține razboaie în familii. Mai multă blândețe.

Și totuși daca acești raționali anesteziați, mânati de viziunea unui viitor mai bun s-ar întreba:

- Cine aș fi eu fără munca mea?

Pentru mulți bărbați, viața devine o cursă:
decizii, riscuri, responsabilități.
Iar emoțiile… devin un „lux” pe care îl amână.

Dar în cuplu apare o ruptură tăcută.

Ea simte distanța.
El simte presiunea.
Și niciunul nu se simte cu adevărat văzut.

Uneori, ceea ce lipsește nu este iubirea.
Ci recunoașterea.

Un simplu:
„Văd cât duci pentru noi.”
poate schimba mai mult decât pare.

Pentru că dincolo de roluri, ambii parteneri au nevoie de același lucru:
să fie înțeleși, apreciați și întâmpinați cu blândețe.

În terapia de cuplu lucrăm exact cu aceste spații invizibile dintre voi, acolo unde nu se mai vorbește dar se simte înabușit.