Albu Alexandra-Maria - Cabinet Individual de Psihologie

Albu Alexandra-Maria - Cabinet Individual de Psihologie Grow through what you go through

Undeva între „le fac pe toate singură” și „vreau doar să mă sprijin de cineva” trăiești tu, în fiecare zi, fără să îți f...
01/05/2026

Undeva între „le fac pe toate singură” și „vreau doar să mă sprijin de cineva” trăiești tu, în fiecare zi, fără să îți fi dat seama că tensiunea asta are un nume.

Nu e o contradicție în caracter și nu înseamnă că ești inconsecventă. Înseamnă că ai două nevoi reale și legitime care coexistă și care, de cele mai multe ori, nu au primit voie să o facă.

Am vorbit în această postare despre ce se întâmplă în sistemul nervos când te deschizi față de cineva, despre de unde vine convingerea că a cere ajutor te face mai vulnerabilă și despre cm arată, de fapt, echilibrul dintre autonomie și conexiune.

Spune-mi în comentarii cu care dintre cele două te identifici mai mult în perioada asta. Și dacă îți sună cunoscut, salvează postarea sau trimite-o cuiva care crede că forța înseamnă să nu ai nevoie de nimeni.🫶🏽

Relația cu tine însuți nu se vede doar în momentele dificile, ci mai ales în cele neutre sau bune. Acolo unde nu există ...
22/04/2026

Relația cu tine însuți nu se vede doar în momentele dificile, ci mai ales în cele neutre sau bune. Acolo unde nu există „crize”, dar există un fundal constant de presiune, comparație sau nemulțumire.

Autocritica nu este, în sine, o problemă, ci devine toxică atunci când înlocuiește complet auto-reflecția. Diferența e subtilă, dar esențială: auto-reflecția te ajută să înțelegi și să crești, în timp ce autocritica te blochează în vină și rușine.

De multe ori, modul în care te tratezi este învățat, nu ales conștient. Poate vine din medii în care valoarea ta era condiționată de performanță, de validare externă sau de evitarea greșelii. Problema e că acest „stil intern” continuă să ruleze automat, chiar și când contextul nu mai cere asta.

Un prim pas nu este să „devii pozitiv(ă)”, ci să devii conștient(ă):
– Cum sună vocea ta interioară?
– Ce standarde îți impui și de unde vin ele?
– Ai vorbi așa cu cineva drag?

Schimbarea nu începe prin a elimina complet autocritica, ci prin a introduce o a doua voce: una mai echilibrată, mai realistă, care nu te menajează inutil, dar nici nu te sabotează.

Healing era. Shadow work. Inner child. Attachment styles.Suntem generația care a pus sănătatea mintală pe masă și asta e...
21/04/2026

Healing era. Shadow work. Inner child. Attachment styles.
Suntem generația care a pus sănătatea mintală pe masă și asta e frumos. Dar undeva pe drum, vindecarea a devenit și un trend. Un badge. O identitate de construit pe Instagram.
Și m-am întrebat: când ne vindecăm cu adevărat și când performăm vindecarea?
În această postare vorbesc despre presiunea de a fi mereu „în lucru”, despre paradoxul intellectualization-ului (știi totul despre tine, dar nu schimbi nimic), și despre cm arată, de fapt, progresul real care nu e niciodată fotogenic.
Fără judecată. Cu multă nuanță.

„Cred că eu sunt problema.”Asta aud foarte des din partea clientilor, în special a celor de s*x feminin.Oameni care își ...
15/04/2026

„Cred că eu sunt problema.”
Asta aud foarte des din partea clientilor, în special a celor de s*x feminin.

Oameni care își pun eticheta de „anxios/oasă”, pentru că simt mult, analizează mult, au nevoie de reasigurare.

Dar, de multe ori, întrebarea importantă nu este: „ce e greșit cu mine?”, ci „în ce tip de relație apar aceste reacții?”

Pentru că există o diferență reală între
o anxietate care vine din interior
și una care este activată de un context imprevizibil.

Când cineva este cald și prezent într-o zi,
iar în următoarea devine distant,
mintea nu percepe doar „spațiu”.

Percepe lipsă de siguranță.

Și începe să caute explicații.
Să analizeze.
Să se îndoiască.

Nu pentru că „e prea mult”.
Ci pentru că încearcă să se adapteze la lipsa de predictibilitate.

Asta nu înseamnă că nu ai responsabilitate pentru reacțiile tale, dar înseamnă că relațiile nu există în vid.

Iar uneori, anxietatea nu este problema.
Este semnalul. Semnal că ceva nu este stabil, clar sau coerent în dinamică.

Și merită să te uiți la asta cu aceeași atenție cu care te analizezi pe tine.






Conflictele de după vizitele la familie sunt foarte frecvente în cupluri.Și, de cele mai multe ori, nu sunt despre ce s-...
14/04/2026

Conflictele de după vizitele la familie sunt foarte frecvente în cupluri.
Și, de cele mai multe ori, nu sunt despre ce s-a spus acolo.

Sunt despre cm a fost trăită experiența.

În astfel de contexte se activează:
– tipare din familia de origine (ex: toleranța la critică)
– diferențe de limite („pentru mine e ok” vs „pentru mine e intruziv”)
– loialități („cu cine sunt în momentul ăsta?”)
– nevoia de validare emoțională

Când aceste lucruri nu sunt conștientizate, apare conflictul de după.

Un partener poate percepe o situație ca fiind minoră,
în timp ce celălalt o trăiește ca pe o lipsă de respect sau susținere.

De aici apar frecvent replici de tip:
„exagerezi” vs „nu mă înțelegi”.

În realitate, nu este o problemă de „dreptate”.
Este o problemă de siguranță emoțională în cuplu.

După astfel de interacțiuni, partenerii nu caută neapărat soluții.
Caută confirmarea:
„ai fost cu mine?”
„m-ai văzut?”

Relațiile devin mai stabile atunci când există:
– discuții înainte despre limite și așteptări
– susținere în timp real (chiar și subtilă)
– validare după, chiar dacă reacția nu a fost perfectă

Familiile nu creează aceste dinamici.
Ele doar le activează.

Iar felul în care cuplul gestionează aceste momente
spune mult despre nivelul de siguranță din relație.





„Housewife life” nu este problema.Felul în care este idealizată pe social media… poate fi.Pentru că nu vedem doar un sti...
02/04/2026

„Housewife life” nu este problema.
Felul în care este idealizată pe social media… poate fi.

Pentru că nu vedem doar un stil de viață.
Vedem o promisiune: că dacă faci lucrurile „corect”, vei fi în siguranță, iubită, aleasă.

Dar, din punct de vedere psihologic, întrebarea importantă nu este ce faci în relație, ci de ce faci acel lucru.

Alegi sau te adaptezi?
Este liniște sau evitare?
Este siguranță sau dependență?

Multe dintre lucrurile promovate ca „feminitate” sau „soft life” pot ascunde, uneori, frică de abandon, nevoie de control sau dificultatea de a-ți susține autonomia.

Nu pentru că este ceva „greșit” în tine.
Ci pentru că sunt tipare învățate, care oferă senzația de siguranță.

Doar că senzația nu este același lucru cu siguranța reală.

O relație sănătoasă nu îți cere să renunți la tine ca să fii iubită.

Și nici să depinzi de ea ca să te simți în siguranță.

Dacă te-ai regăsit în unele dintre idei, nu e o critică.
E o invitație la claritate.






Autosabotajul în relații nu arată întotdeauna dramatic.De multe ori arată ca tăcere. Ca ironie. Ca „lasă”. Ca retragere....
04/03/2026

Autosabotajul în relații nu arată întotdeauna dramatic.
De multe ori arată ca tăcere. Ca ironie. Ca „lasă”. Ca retragere.

Nu ne autosabotăm pentru că „nu știm să iubim”, ci pentru că funcționăm din tipare învățate, din frică de abandon, din teamă de respingere, din nevoia de control sau din evitarea conflictului.

Când testăm în loc să cerem.
Când interpretăm în loc să clarificăm.
Când ținem scorul.
Când așteptăm să fim ghiciți.
Când ne reglăm emoțiile exclusiv prin celălalt.

Toate acestea sunt strategii de protecție.
Doar că, pe termen lung, ele erodează exact lucrul pe care încercăm să îl protejăm: conexiunea.

Relațiile sănătoase nu înseamnă absența fricii.
Înseamnă capacitatea de a acționa conștient, chiar și atunci când frica se activează.

Conștientizarea tiparelor este primul pas.
Responsabilitatea personală este al doilea.
Schimbarea începe din interior, nu din reproș.

Dacă te-ai regăsit în câteva dintre aceste comportamente, nu este un verdict.
Este o invitație la maturizare emoțională.






Infidelitatea este unul dintre cele mai polarizante subiecte din relații.Și aproape întotdeauna discuția se reduce la „c...
26/02/2026

Infidelitatea este unul dintre cele mai polarizante subiecte din relații.
Și aproape întotdeauna discuția se reduce la „ce e mai grav?”.

Sexul sau atașamentul?

În realitate, în cabinet, rar vorbim despre „care doare mai tare”.
Vorbim despre ce a fost amenințat.

Infidelitatea s*xuală poate zgudui sentimentul de exclusivitate erotică, imaginea de sine, comparația.
Infidelitatea emoțională poate activa frica de abandon, pierderea priorității afective, ruptura de atașament.

Nu există o ierarhie universală a durerii.
Există doar semnificații diferite, pentru oameni diferiți.

Ce observ frecvent?
Că minimalizarea („a fost doar…”) produce mai multă ruptură decât fapta în sine.

Reconstrucția unei relații după infidelitate nu începe cu justificări.
Începe cu asumare, validare și procesarea impactului real.

Sunt curioasă cm vedeți voi lucrurile 👇
Ce ați simți ca fiind mai destabilizator într-o relație: pierderea exclusivității s*xuale sau pierderea exclusivității emoționale?



*xuala











Zilele acestea am citit la o postare despre mental load care m-a făcut să mă opresc.Nu pentru că era un concept nou.Ci ...
22/02/2026

Zilele acestea am citit la o postare despre mental load care m-a făcut să mă opresc.
Nu pentru că era un concept nou.
Ci pentru că era formulat atât de simplu încât nu mai putea fi ignorat.

Și m-am gândit cât de des văd în cabinet (și în afara lui) această formă de oboseală invizibilă.

Mental load-ul nu este despre cine spală vasele.
Este despre cine se gândește că trebuie spălate.
Nu este despre cine face programarea.
Este despre cine ține în minte că trebuie făcută.

În multe relații, munca fizică se mai echilibrează, însă responsabilitatea mentală rămâne disproporționată.

Iar când folosim cuvântul „ajutor”, fără să ne dăm seama, validăm ideea că responsabilitatea de bază aparține doar unuia dintre parteneri.

În terapie, resentimentul apare rar din lucruri mari. Apare din acumulări mici, repetate, invizibile.

De aceea cred că merită să vorbim despre distribuția responsabilității executive în cuplu.
Pentru că parteneriatul nu înseamnă executare la cerere. Înseamnă asumare autonomă.

În terapie de cuplu aud foarte des o frază aparent simplă:„Pentru mine chiar contează.”De cele mai multe ori, conflictul...
19/02/2026

În terapie de cuplu aud foarte des o frază aparent simplă:
„Pentru mine chiar contează.”

De cele mai multe ori, conflictul nu este despre flori, aniversări, postări sau gesturi simbolice.
Este despre nevoia de a fi văzut. De a fi ales. De a simți că ceea ce trăiesc eu are greutate în lumea ta.

Din perspectiva teoriei atașamentului, aceste momente sunt micro-cereri de conectare. John Gottman le numește „bid-uri de conectare”, mici invitații emoționale la apropiere. Modul în care răspundem la ele influențează direct siguranța relației.

Când minimalizăm („nu e mare lucru”, „exagerezi”), partenerul nu aude un argument logic. Aude că vulnerabilitatea lui/ei nu este importantă.

Validarea nu înseamnă acord total.
Înseamnă disponibilitate emoțională.

Maturitatea relațională apare în momentul în care putem spune:
„Poate nu e esențial pentru mine. Dar dacă e important pentru tine, vreau să înțeleg.”

Relațiile nu se erodează prin conflicte izolate.
Se erodează prin repetata ratare a acestor momente mici.

Iar uneori, conexiunea valorează mai mult decât a avea dreptate.

Dacă simți că astfel de situații se repetă în relația ta, terapia de cuplu poate oferi un cadru sigur în care aceste nevoi să fie traduse, auzite și reglate.

Address

Decebal, NumarUlica 59
Cluj-Napoca

Telephone

+40762113357

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Albu Alexandra-Maria - Cabinet Individual de Psihologie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Albu Alexandra-Maria - Cabinet Individual de Psihologie:

Shortcuts

Featured

Share

Category