Armonie cu Intregul

11/06/2026

Mama se trezește devreme.

Face duș pe fugă, pregătește o gustare, pune pachetul copilului și se uită la ceas.

La 6:30 merge să-și trezească fiul.

Adolescentul îi spune că este răcit.

Ea nu-l crede.

În mintea ei apare primul gând: „Vrea să chiulească.”

Și atunci se aprinde furia.

Nu pentru că nu-l iubește.

Ci pentru că este obosită, presată, singură cu toate responsabilitățile și speriată că totul cade pe umerii ei.

Îl ceartă.

Îi spune să se ridice din pat, să meargă la baie, să se pregătească.

Apoi îi pune termometrul.

Și vede.

Copilul chiar este răcit.

În clipa aceea, furia se transformă în vină.

Dar mama nu-și cere scuze.

Nu pentru că nu simte.

Ci pentru că nimeni nu a învățat-o cum.

În familia ei, părintele nu își cerea scuze copilului.

Părintele avea dreptate.

Părintele era autoritatea.

Îl lasă acasă, își ia cheile, poșeta și pleacă.

Afară începe ploaia.

Întârzie la serviciu.

Iar la finalul programului află că se fac restructurări.

Ori acceptă trei salarii în avans, ori intră în șomaj.

Și atunci furia revine.

Dar nu este doar furie.

Este frică.

Frică de autoritate.

Frică de nesiguranță.

Frică de pierdere.

Frică de ziua de mâine.

Multe mame singure nu se enervează pentru că sunt rele.

Se enervează pentru că sunt singure în fața unor lupte prea mari.

Iar uneori, în loc să spună „îmi pare rău”, își înghit vina și merg mai departe.

Pentru că așa au fost crescute.

Dar vindecarea începe exact acolo unde o mamă poate spune:

„Am greșit. Îmi pare rău. Și eu învăț.”

Dacă această poveste rezonează cu tine, întreabă-te:

Concedierea doare doar pentru că pierzi un salariu?

Sau pentru că activează în tine frica de autoritate, frica de abandon și nevoia profundă de siguranță?

09/06/2026

Mama furioasă care pleacă în străinătate

Ioana pleacă să țină un curs de inteligență emoțională pentru mămicile singure. Are o fată studentă la medicină în Elveția și un băiat adolescent, rămas acasă.

Băiatul a vrut să vândă tableta surorii lui, crezând că o ajută. A invitat acasă un prieten și pe prietenul acestuia, pe care nu-l cunoștea, deoarece spunea că dorește să cumpere tableta. Din entuziasm, a crezut că face o afacere bună.

Mai târziu, pe la ora 18:00, trebuia să se întâlnească în mall cu o fată, care voia să-și cumpere un costum de baie și să-i facă și lui cadou un slip pentru bazin. El era rece, nehotărât, preocupat și tot dădea mesaje. Fata îl simțea distant și neatent la discuție. Atunci el i-a spus că are o situație dificilă de gestionat.

Își dăduse seama că prietenul prietenului lui, venit să cumpere tableta, îi furase portofelul și tableta. Însă exista un detaliu important: prietenul lui instalase pe tabletă o aplicație de localizare, ca măsură de siguranță. Aplicația era conectată la contul lui și transmitea poziția tabletei în timp real, când dispozitivul era pornit și conectat la internet.

Prietenul urmărea locația tabletei și îi trimitea mesaje. Adolescentul voia să meargă direct acolo, să se întâlnească față în față cu cel care îi furase tableta și portofelul, convins că poate rezolva singur situația. Îi scria mesaje hoțului, dar acesta nu îi mai răspundea. Faptul că știa unde se află tableta, dar nu controla situația, îl agita și mai tare.

Fata îi spune că are un prieten psiholog și îl sună. Psihologul îi spune să meargă la autorități, dar înainte să vorbească obligatoriu cu mama lui, plecată în străinătate. Adolescentului îi era foarte frică să o sune.

Ce nu îi spusese prietenei era că acel necunoscut era țigan, avea casă cu etaj, iar tatăl lui era jandarm și mai vindea ori consuma droguri. Toată întâmplarea devenise greu de gestionat pentru un adolescent.

Până la urmă, fata își alege costumul de baie roz, iar el un slip negru, plătite de ea. Merg împreună acasă la el, iar ea insistă să vorbească cu mama lui.

Mama își pregătea discursul înainte de curs. Îi spune că este ocupată, dar adolescentul insistă că are ceva important să-i transmită. Mama sare ca din foc: „Ce s-a mai întâmplat?” El îi povestește tot. Mama se enervează și îi spune inițial să meargă la autorități.

Auzind însă cine este băiatul, își dă seama că situația poate deveni periculoasă. Se teme că acesta poate veni cu gașca să-i spargă casa, sau că băiatul ei poate fi agresat la școală. Îl ceartă, iar el intră în frică, tremur corporal și autocritică. Îi spune că nu și-a învățat lecția, pentru că i s-a mai întâmplat o dată. Mama apreciază însă această conștientizare.

Își amintește cum, în copilărie, i-a fost furată o bicicletă și, pentru că avea o asociație care ajuta familii fără posibilități, a vorbit cu o doamnă țigancă din cartier, care îi cunoștea pe ceilalți, și a reușit să negocieze recuperarea bicicletei.

Acum, mama înțelege că siguranța copilului și a casei este mai importantă decât portofelul și tableta. Decide să renunțe la ele, blochează cardurile din aplicație și îi spune adolescentului să stea acasă.

Asta arată experiența unei mame singure și inteligența ei emoțională. A căutat soluția cea mai sigură.

Adolescenții au curaj și se aruncă înainte, pentru că nu au încă maturizat creierul prefrontal. Nu analizează suficient și nu cântăresc bine riscurile, dar experiențele bune sau rele îi maturizează.

Recomand mamelor să cunoască măcar unul sau doi prieteni din gașca copilului. Așa pot înțelege cm gândesc adolescenții, ce curiozități au și în ce contexte intră. Uneori, adolescenții știu în anumite domenii mai mult decât părinții lor.

Cei care gândesc mai rațional pot avea șanse mai mari să evite astfel de situații ori să-și aleagă altfel prietenii. Cei care gândesc preponderent emoțional își iau cunoașterea de la prieteni sau de la adulți nepotriviți și pot pica mai ușor în capcană. Ei trăiesc prin emoții, nu cântăresc bine lucrurile și experiențele, sunt mai pașnici și uneori intră în poziție de victimă.

Nu doar educația îi ajută pe adolescenți. Ea are valoare, dar este insuficientă. Adolescentul se autocunoaște prin prietenii de vârsta lui și începe să se diferențieze de părinți prin a spune „nu”. Și este bine așa.

Experiența îl va maturiza, dar părintele trebuie să știe când să intre în rolul de prieten și când în rolul de autoritate, fiind mamă sau tată.

08/06/2026

07/06/2026

Bărbatul furios și femeia puternică: povestea pe care nimeni nu o spune

Bărbații și femeile furioase făcând amor

Bărbatul lider AEB Grup, furios, care este cercetător în domeniul științei.

Le știe la nivel cognitiv, rațional, cm se face și cm se construiesc tehnologii care lucrează pe frecvențe bioinformaționale și își imaginează că înțelege și știe la nivel profund și spiritualitatea, ca și s*xul.

Într-adevăr, are o bază culturală pe care o folosește în interviurile sale, însă!

Una este practica energetică și alta este teoria din cărți.

De la a citi informații mentale până la a acționa și a trece în aplicarea informațiilor spirituale citite este cale lungă.

Ca de la a conștientiza și a merge în procesul vindecării.

Cu alte cuvinte, a citi o carte de dragoste nu înseamnă că știi să te îndrăgostești și să faci s*x.

Mulți își imaginează acest lucru și trăiesc într-o falsă realitate.

Ca și cu AI.

Informație mediocră dai AI-ului, informație slabă îți va genera.

La fel și cu creierul uman.

Să nu uităm că noi nu gândim numai cu creierul pe care îl știe toată lumea.

Este o informație de mult învechită.

Noi preluăm informații din mediu și le prelucrăm cu mai multe organe ori sisteme.

1. Creier
2. Inimă
3. Intestin

Însă, dacă stăm să mergem în profunzime, și urechile, și ochii, și gustul prelucrează informații și, prin conectivitate, le duc prin intermediul sistemului nervos la centrul principal.

Cine este șeful din cele trei?

Unii spun că sistemul nervos central. Mai precis, creierul.

Iar alții spun că inima, iar alții cred că intestinul.

Mergând mai profund, eu spun că sufletul, iar pentru multe persoane dintre ei, conduce ego-ul.

Toate sunt bune.

Însă Alin, când nu-i merg businessurile și se confruntă cu concurența, intră în starea de „eu trebuie să fac s*x”.

E pe pilot automat.

Unele obiceiuri ale administratorilor de afaceri sunt să aibă o amantă.

Însă ei nu știu că amanta este pe post de supapă a anxietății și a nevoilor nesatisfăcute în cuplu, a nemulțumirilor, frustrărilor din relația amoroasă ori din lipsa eficienței și a businessului care nu depășește pe vecinul din colț care îl concurează.

Bărbații intră în competiție pentru că este în natura lor.

La fel devine și s*xul.

Tu cu câte te-ai culcat?

Pe asta o știi.

Ba mai mult, sunt oameni de afaceri care au experimentat deja ambele atracții.

Nu este bine, nu este rău.

Că nu a inventat morala Dumnezeu, ci unii oameni inteligenți, care apoi au profitat de ea.

Cu alte cuvinte, vecinul de ce pune accent pe morala religioasă?

Pentru că el nu-și permite să aibă o amantă?

Pentru că are acest program care îl împiedică să-și exploreze s*xualitatea?

Unii spun la un alt nivel.

Însă Alin, când este frustrat și furios, merge la amantă.

Când are ceva serios în afacere ori în relația cu copiii, merge la soție.

Ce doresc să aduc aici este că bărbații de acest tip, când nu se simt bine, nevasta poate fi anestezia imediată.

Și au o tehnică care mai tot timpul funcționează.

Tehnica secretă se numește bielă-manivelă.

Este cam ca la iepuri.

Știu acest lucru oamenii care au cărți citite în domeniu.

Ori au văzut iepuri în cuplu.

În direct, nu online.

Cu alte cuvinte, bărbații puternici, dar și femeile puternice, practică această anestezie generală de moment.

Însă acest mod de a face dragoste nu dă rezultate.

De ce?

Pentru că furia și nemulțumirea se autohrănesc cu astfel de obiceiuri.

Este adevărat că în primii ani ai vieții nu prea se vede.

Însă după 50 de ani, la alții după 40 de ani, aceste obiceiuri se văd și se simt în modul de gândire, modul de comportament și de comunicare cu ceilalți.

Actul amoros devine ca și prezervativul.

Îl folosesc și îl arunc.

Doar ceva mecanic și fiziologic.

Oare care mai este diferența între a face amor la oameni și la animale?

Mă întreb și eu.

Nu este nicio diferență între un alcoolic și un astfel de om.

Însă marea majoritate a acestor tipuri de comportamente ajung să nu știe toată viața acest lucru.

Pentru ei este doar un mod de viață.

Nu ține cont acest obicei de statut social, intelectual, cultural ori material.

Se poate întâmpla și la case mai mari, dar și mai mici.

Da, știu că poate te doare când citești aceste rânduri.

Să mai știi că sunt șanse ca și copiii tăi să moștenească acest comportament învățat prin copiere și mimetism.

Dar ce mai contează?

Noi să ne simțim bine.

Pentru unii nici nu mai contează cu cine.

Doar de-aia au apărut aplicațiile, nu?

Însă, ca să găsești soluția în 5 pași, o poți găsi imediat în cărți, cursuri și podcasturi ori în reclame publicitare.

Însă creierul uman nu funcționează în cinci și în șapte pași, din fericire.

Dacă era așa, toți aceștia care caută soluția la cursul de 5000 de euro pentru abundență și materializare instant ar fi deja bogați.

Oare de ce nu funcționează?

Ar trebui ca toată lumea care a cumpărat astfel de cursuri să fie deja prosperă financiar.

Ori cursul: „Nu mai face operație și nu mai purta ochelari. Te învăț cm să bulbuci ochii și să-i învârți și îți revine vederea. Mâine.”

Creierul funcționează și este setat să te țină unde erai ieri, alaltăieri și cam ce făceai ieri.

Nu-i place să se schimbe și să materializeze instant.

Nu-ți alocă energie, în secunda doi, unui alt obicei.

Și mai este ceva esențial:

A fost setat din fabrică doar să te țină în viață.

Nicidecum să te facă fericit.

De ce?

Este doar marketing digital și neuroștiință pură.

Astfel au fost concepute aceste platforme, cu colaborarea psihologilor, psihiatrilor și a neuroștiinței.

Ce știu marea majoritate este că atunci când dai like îți crește serotonina ție, ori când dai o inimioară se sintetizează dopamina.

Am pus la întâmplare acești hormoni.

Să mai și citiți.

Așadar, întrebarea veșnică rămâne:

Și noi ce să facem acum?

Să respirați adânc și profund, apoi faceți astfel încât să vă duceți atenția pe respirație.

Ce se intampla?

Aduceți respirația de la nivel inconștient la nivel conștient.

Următorul pas este să stau cu atenția și să fac o respirație.

Următorul pas este să simți trăirea și emoția de disconfort din corp.

Îndreaptă-ți atenția spre disconfortul fizic, emoțional și doar inspiră și expiră abdominal.

Scrie in comentarii ce rezultate ai avut!

06/06/2026

-

Schimbarea bărbatului vine adesea prin furie

Există bărbați care sunt obligați de viață să se schimbe.

De multe ori, viața ne atrage atenția că este timpul să ne schimbăm modul de gândire, comportamentul sau atitudinea. Simțim că ceva nu este în regulă, însă alegem să ignorăm semnalele.

Poate apărea un disconfort într-o relație, la locul de muncă sau în relația cu banii. Simțim în interior că ceva trebuie schimbat, dar amânăm. Ne obișnuim cu situația și sperăm că lucrurile se vor rezolva de la sine.

Este asemănător cu situația unei femei care este agresată psihic, emoțional, mental sau chiar intim și care, deși suferă, nu reușește încă să părăsească relația.

La fel se întâmplă și cu bărbatul care primește semnale prin corp, prin emoțiile sale sau prin oamenii din jur. Aude, vede, simte, însă nu se mișcă.

Până într-o zi.

Până când viața îi pune în față o experiență atât de puternică încât nu mai poate evita schimbarea. Atunci simte că „i-a căzut tavanul în cap”. O despărțire, un eșec, o pierdere, o boală sau o criză îl obligă să privească acolo unde nu a vrut să privească până atunci.

Există însă și femei și bărbați care simt din timp direcția în care merg lucrurile. Au intuiție, observă semnalele și aleg să acționeze înainte ca viața să îi lovească atât de puternic.

Este o cale lungă de la a înțelege ceva la nivel mental și rațional până la a conștientiza cu adevărat că acel lucru te privește pe tine.

Și este o distanță și mai mare între a conștientiza că trebuie să schimbi ceva în interiorul tău și a trece efectiv la acțiune.

Pentru că schimbarea nu începe atunci când înțelegi.

Schimbarea începe atunci când alegi să faci primul pas.

05/06/2026

1. **Sens:** Textul transmite clar durerea mamei singure și legătura cu furia neexprimată?

Seara în care adorm copiii și începi să plângi fără motiv

După ce le dă copiilor de mâncare, îi pregătește de culcare și se asigură că totul este la locul lui, intră și ea la duș.

Pentru câteva minute, apa curge peste corpul ei obosit.

Dar, când termină dușul, simte cât de epuizate îi sunt mintea și corpul. Au fost turate la maximum, ca în fiecare zi.

Sufletul țipă în ea.

Însă ea nu îl aude.

Când se șterge de picăturile de apă rămase pe piele, simte pe spate și pe coloană un fior rece. O răceală de singurătate și neputință.

Se șterge încet, de parcă și prosopul o deranjează.

Pentru că acest corp, care a dus atât de multe, a fost uitat de prea multe ori.

Când își ia halatul de baie, nici nu mai are chef să își pună papucii. Simte gresia rece de pe hol sub tălpi și tresare.

Ajunge în dormitor.

Se dezbracă, se cuibărește în pat, dar gândurile încep să o frământe.

Și, din senin, o lovește plânsul.

Nu știe de ce plânge.

Nu știe ce anume doare.

Dar corpul știe.

Sufletul comunică prin emoții, prin lacrimi, prin tremur, prin oboseală, prin golul acela greu din piept.

Femeii singure, care își crește copiii singură și care, în același timp, este o femeie de succes, i se poate întâmpla asta.

Nu pentru că este slabă.

Ci pentru că a dus prea mult, prea mult timp, fără să se audă pe ea.

Uneori, plânsul acesta vine din furia neexprimată.

Furia care a blocat mintea.

Furia care a înghețat amintiri.

Furia care a închis emoții în corp.

Mintea poate să nu-și mai amintească.

Dar corpul își amintește.

Corpul exprimă prin lacrimi ceea ce mintea nu mai vrea să vadă.

De ce?

Pentru că, uneori, furia ți-a fost aliat încă din copilărie.

Te-a ajutat să reziști.

Te-a ajutat să mergi mai departe.

Te-a ajutat să nu te prăbușești.

Dar, în același timp, ți-a blocat curajul, iubirea, motivația, conectarea cu corpul, cu emoțiile și cu trăirile tale profunde.

Este una să înțelegi.

Este alta să conștientizezi.

Și este cu totul altceva să alegi să faci ceva pentru vindecarea ta.

Adică să începi să te alegi pe tine.

04/06/2026

Procesul de intelegere, constientizare, acriune spre vindecare.

04/06/2026

Esti tu cu furia si rănile tale care îți sunt deja familiare?

Un proces de psihoterapie nu înseamnă doar să înțelegi la nivelul minții.

Nu este vorba doar despre a înțelege rațional că trăiești emoția furiei.

Este o cale lungă de la a ști o informație până la a conștientiza că și tu te confrunți cu furie nevindecată.

Mulți cred că simpla conștientizare înseamnă deja vindecare. Fals!

A conștientiza este ca atunci când știi că ai portofelul în buzunarul drept al pantalonilor. Știi că este acolo, însă poți să nu îl folosești deloc într-o zi sau îl poți folosi.

La fel este și cu furia.

De la a conștientiza până la a acționa pentru vindecarea furiei este o distanță mare.

De ce?

Pentru că așa te-ai obișnuit în mediul tău familial. Creierului și minții tale le place să rămână în ceea ce este cunoscut.

Fiecare privește viața prin limitele gardului din propria grădină. Iar atunci când ai crescut într-un anumit mediu, nu știi că există și alte moduri de a gândi, de a simți și de a trăi.

Dacă acesta a fost modelul din familia ta și din familia extinsă, nu cunoști altceva. Ajungi să crezi că ceea ce trăiești este normalitatea.

Caz real.

După 30 de ani de abuz psihic, fizic, emoțional și intim, o femeie a ajuns la mine în cabinet după ce fiul ei a hotărât să o ia la el și să o încurajeze să divorțeze.

A avut nevoie de 7 luni de psihoterapie pentru a începe să își recapete încrederea în sine și pentru a nu se mai simți permanent amenințată.

Avea momente în care nu îi venea să creadă că nu mai țipă nimeni la ea.

Atunci când un bărbat o aprecia, o valoriza sau îi făcea un compliment, simțea că nu trăiește într-o lume reală.

Îmi spunea:

"Nu știam că există și bărbați care respectă femeile, care le apreciază, le validează și le complimentează."

De ce se întâmplă toate acestea?

Pentru că asta a văzut.

Asta a auzit.

Asta a simțit.

Asta a trăit.

Nu a avut alte modele.

Iar după o anumită vârstă, oamenii devin mai puțin flexibili și mai puțin dispuși să învețe alte moduri de a gândi, de a simți și de a trăi decât cele pe care le-au cunoscut toată viața.

De câte ori ai auzit:

"Așa sunt eu."

"Nu am ce să fac."

"Nu pot."

Acestea nu sunt adevăruri.

De multe ori sunt doar limitele gardului din grădina în care ai crescut.

Concluzie

De la a ști că porți în tine furie până la a conștientiza că este necesar să o vindeci există un proces.

Iar de la conștientizare până la vindecare există un alt proces.

Este nevoie de timp, experiență, curaj și disponibilitatea de a privi cu sinceritate la viața pe care o trăiești astăzi.

Pentru că vindecarea nu începe atunci când afli o informație.

Vindecarea începe atunci când alegi să faci ceva diferit cu ceea ce ai conștientizat. ❤️

02/06/2026

🖤 Mame singure care trec prin doliu

Mama care își crește copiii singură merge în fiecare zi la serviciu.
Are un băiat de 14 ani și o fetiță de 5 ani.

A intrat deja într-o rutină cu trezitul de dimineață, cu pregătitul copiilor, cu graba, cu pachețelul, cu ghiozdanul, cu traficul și cu gândul că trebuie să ajungă la timp la muncă.

Deși ea se trezește liniștită, trezirea băiatului de 14 ani îi dă peste cap tot feng shui-ul.

Îi spune cu calm să se trezească. El strigă din pat că mai vrea să stea puțin. Ea îl cheamă la baie, să se spele pe dinți, să facă un duș și să se pregătească mai repede.

Și uite așa începe acea discuție furioasă între mama singură și copilul adolescent. El trage de timp în pat.

Afară plouă.

Ea se gândește că întârzie la serviciu.

Și când începe ploaia în Cluj, parcă oamenii nu își scot umbrela, ci mașina, că tot au câte două, trei automobile.

Așa începe dansul de dimineață.

Doar că astăzi nu era suficientă rutina de furie pe care mama deja o știa. Astăzi vine ceva care îi răstoarnă viața cu fundul în sus și cu capul în jos.

Telefonul mobil sună insistent.

Mama respinge apelul.

Dar telefonul sună din nou.

Răspunde.

La celălalt capăt este vecina.

O anunță că tatăl copiilor a avut un stop cardiac și a fost luat cu salvarea.

În acel moment, mamei i se taie picioarele. Simte că se înmoaie.
Simte că își pierde echilibrul și se sprijină cu mâna de perete, ca să nu cadă. Inima îi bate din ce în ce mai tare. Respirația i se taie.
Corpul începe să tremure.
Are senzația că îi fuge pământul de sub picioare.

Acesta este "șocul emoțional".

Momentul în care mintea nu poate cuprinde ce s-a întâmplat.
Momentul în care corpul află vestea înainte ca sufletul să poată accepta.

Băiatul adolescent trece pe hol ca să ajungă la baie.
O vede pe mama lui în genunchi, sprijinită de perete, cu telefonul în mână.

Se sperie și o întreabă: „Mami, ce s-a întâmplat?”

Și atunci furia o apără pe mamă.

Nu pentru că băiatul a făcut ceva rău.

Nu pentru că el este vinovat.

Ci pentru că ea nu știe cm să ducă vestea.

Nu știe cm să îl protejeze.

Nu știe cm să rămână în picioare.

Și din ultima putere țipă la el să meargă la baie.

Ca și cm băiatul ar fi vinovat pentru durerea care tocmai a intrat în casa lor.

Dar, de fapt, ea încerca să îl protejeze de veste.

Încerca să mai amâne câteva minute adevărul.

Încerca să mai păstreze aparențele.

Cu dificultate, băiatul își face igiena și mănâncă un sandviș cu noduri în gât.

Fetița mică nu înțelege mare lucru.

Mama încearcă să funcționeze. Îi duce pe copii. Unul la școală.

Cealaltă la grădiniță.

Își ia liber de la serviciu.

Când ajunge la spital, tatăl copiilor murise.

Așa începe, de multe ori, doliul pentru o mamă singură.

Nu începe mereu cu plâns.

Uneori începe cu șoc.

Cu respirație tăiată.

Cu tremur în corp.

Cu senzația că viața s-a rupt în două.

Alteori începe cu furie.

Furie pe viață.

Furie pe omul care a plecat.

Furie pe rudele care nu ajută.

Furie pe copilul care cere ceva exact când tu nu mai poți.

Furie pe tine, pentru că ai țipat.

Furie pe tot ce ai dus singură prea mult timp.

Și apoi vine vinovăția.

„De ce am reacționat așa?”

„De ce am țipat la copil?”

„Ce fel de mamă sunt?”

„De ce nu pot să fiu mai calmă?”

Dar poate că nu ești o mamă rea.

Poate ești o mamă care trece printr-un doliu pe care nu a avut timp să îl simtă.

Pentru că dimineața trebuie să duci copiii la școală.

Trebuie să mergi la muncă.

Trebuie să răspunzi la telefoane.

Trebuie să plătești facturi.

Trebuie să iei decizii.

Trebuie să fii funcțională.

Trebuie să fii puternică.

Chiar și când în interiorul tău ceva s-a rupt.

Doliul are mai multe etape.

Șocul emoțional.

Negarea.

Furia.

Vinovăția.

Tristețea.

Acceptarea.

Reconstrucția.

Dar ele nu vin mereu în ordine.

Uneori azi ești furioasă.

Mâine negi.

Poimâine plângi.

Apoi iar te enervezi.

Și asta nu înseamnă că ai luat-o de la capăt.

Înseamnă că sufletul tău încearcă să proceseze ceva greu.

O mamă singură care trece prin doliu poate ajunge să se hrănească din furie fără să își dea seama.

Furia o ține în picioare.

Furia o face să rezolve.

Furia o ajută să nu cadă.

Dar, în același timp, furia poate răni exact oamenii pe care îi iubește cel mai mult.

Copiii.

Pe ea însăși.

Și oamenii care încă sunt lângă ea.

De aceea este important să nu te judeci.

Ci să te înțelegi.

Să vezi în ce etapă a doliului ești.

Să vezi ce grad de furie duci în tine.

Să vezi ce nevoie ascunsă este sub furia ta.

Poate nu ai nevoie să fii mai tare.

Poate ai nevoie să fii: văzută, ascultată, tinută, sprijinită.

Și poate ai nevoie să înțelegi că furia ta nu este dușmanul tău.

Furia ta îți arată că ceva în tine doare.

Că ceva în tine a dus prea mult.

Că ceva în tine are nevoie de grijă.

Am pregătit un document simplu, în format Word, care te ajută să vezi în ce etapă a doliului te afli acum, ce formă are furia ta, ce nevoie ascunsă este sub furia ta și ce poți face ca să nu mai rănești, fără să vrei, oamenii pe care îi iubești cel mai mult.

Nu este un test medical.

Nu este o etichetă.

Este un ghid de conștientizare.

Un prim pas prin care să începi să înțelegi ce se întâmplă cu tine.

Pentru că atunci când înțelegi unde ești, începi să nu te mai judeci atât de tare.

Și poți începe să te ajuți.

Poți intra în primul comentariu dacă te regăsești în poveste și simți că te-a prins.

Iar dacă dorești să aprofundezi subiectul, acolo găsești următorul pas.