Psiholog Teodora Perțe

01/09/2026

31/08/2026

Nu am ajuns în parenting pentru că eram un părinte perfect.

Am ajuns aici pentru că, la un moment dat, am început să mă uit mai atent la ceea ce se întâmpla între mine și copilul meu.

Am devenit mamă la 28 de ani, într-o perioadă în care aveam multe responsabilități și un business activ. Iubeam enorm rolul de mamă, dar iubirea nu ștergea oboseala, presiunea și momentele în care simțeam că sunt acolo fizic, dar nu suficient de prezentă emoțional.

Și au existat momente de conflict în care m-am surprins întrebându-mă:
„De ce reacționez așa, când știu foarte bine cm mi-aș dori să reacționez?”

A fost una dintre întrebările care m-au împins să caut mai mult.
Nu doar „cum fac copilul să mă asculte?”, ci:
„Ce se întâmplă cu mine?”
„Ce se întâmplă cu el?”
„Ce se întâmplă între noi?”

Au urmat ani de studiu, formare, practică și multă muncă personală.

Astăzi, când lucrez cu părinți, una dintre ideile în care cred cel mai mult este aceasta:
nu trebuie să alegem între relație și limite.

Putem învăța să le construim împreună.

Nu perfect. Nu fără conflicte.
Dar cu mai multă claritate, mai puțină reacție automată și mai mult spațiu pentru reparare.

Tu îți amintești momentul în care ai simțit: „Trebuie să schimb ceva în felul în care facem lucrurile acasă”?

30/08/2026

29/08/2026

Poți să știi foarte multe despre parenting și totuși să îți pierzi calmul cu propriul copil.

Pentru că între „știu ce ar trebui să fac” și „reușesc să fac asta într-un moment dificil” există uneori o distanță foarte mare.

Mai ales când ești obosită, copleșită, ai repetat aceeași rugăminte de cinci ori, iar răspunsul pe care îl primești este un „Nu!”, o privire dată peste cap sau o ușă trântită.

În relația părinte-copil nu reacționăm doar la ceea ce se întâmplă în prezent. Uneori sunt atinse și experiențe mai vechi: felul în care am fost crescuți, ce am învățat despre autoritate, greșeală, furie sau respect.

De aceea, parentingul conștient nu înseamnă doar să găsim tehnica potrivită pentru comportamentul copilului.

Înseamnă și să devenim curioși față de noi.

„Ce se întâmplă în mine acum?”
„De ce mă atinge atât de tare acest comportament?”
„Cum pot pune o limită fără să las furia să vorbească în locul meu?”

Uneori, schimbarea relației cu copilul începe nu atunci când găsim o metodă mai bună de a-l controla, ci atunci când începem să ne înțelegem mai bine propriile reacții.

Și cred că aici începe una dintre cele mai profunde forme de parenting: nu doar să ne creștem copiii, ci să fim dispuși să creștem și noi alături de ei.

Dacă te-ai regăsit, scrie „EU” în comentarii. Voi pregăti niște materiale despre rănile noastre emoționale care se pot activa în relația cu copiii.

28/08/2026

Țipi la copil, apoi te simți vinovată și îți promiți că mâine vei avea mai multă răbdare?

Pentru mulți părinți, acesta devine un cerc dureros: oboseală, tensiune, multe lucruri de dus, copilul nu cooperează... și, la un moment dat, ridici vocea.

Apoi se face liniște și apare vinovăția.

„De ce am reacționat așa?”
„Oare îl rănesc?”
„Nu voiam să fiu genul acesta de părinte...”

Mai ales dacă ai crescut într-o familie în care se țipa, poate că ți-ai promis că tu vei face lucrurile diferit.

Dar parentingul conștient nu înseamnă să nu greșești niciodată, ci să observi ce se întâmplă cu tine înainte să ajungi la limită și să știi să te întorci spre copil după un moment dificil.

Să poți spune:

„Îmi pare rău pentru felul în care ți-am vorbit. Faptul că eram furioasă nu înseamnă că era în regulă să vorbesc așa cu tine.”

Scuzele nu îți slăbesc autoritatea de părinte, dimpotrivă, îi arată copilului cm arată asumarea și repararea unei relații.

Nu putem avea o relație părinte-copil fără momente dificile. Dar putem construi una în care, după ruptură, știm să ne întoarcem unul spre celălalt.

Pentru că relațiile sănătoase nu sunt cele în care nu greșim niciodată, ci cele în care învățăm să reparăm.

Salvează această postare pentru următoarea zi în care vinovăția îți spune că ai stricat tot.

27/08/2026

Preadolescența și adolescența schimbă relația părinte-copil. Copilul care înainte îți povestea aproape tot poate începe să caute mai multă intimitate, autonomie și spațiu pentru a descoperi cine este.

Pentru un părinte, această schimbare poate să doară. Mai ales când încercările de apropiere primesc răspunsuri precum „Nimic”, „Lasă-mă” sau o ușă închisă.

Dar distanța nu înseamnă neapărat că ai pierdut relația cu adolescentul tău. Uneori înseamnă că relația are nevoie să crească odată cu el.

Mai puține întrebări puse sub presiune, mai multă curiozitate. Mai puțină luptă pentru control, mai multă disponibilitate pentru conectare.

Să știe că, atunci când va fi pregătit să vorbească, are unde să se întoarcă.

Adolescentul tău poate avea nevoie de mai mult spațiu și, în același timp, să aibă în continuare nevoie de tine.

Urmărește-mă pentru mai multe despre relația părinte-adolescent, comunicarea cu adolescenții și reconectarea cu copilul tău.

26/08/2026

Uneori, un copil „cuminte” nu este neapărat un copil care a învățat să coopereze. Poate fi un copil care a învățat să evite reacția părintelui.

În relația părinte-copil, limitele sănătoase și siguranța emoțională pot exista împreună. Copiii și adolescenții au nevoie de reguli, de ghidare și de părinți care să poată spune „nu” atunci când este nevoie.

Dar au nevoie și să știe că pot veni la noi atunci când greșesc.

Pentru că va veni o vârstă la care nu vom mai putea controla fiecare alegere. Vor exista prieteni, primele relații, petreceri, dezamăgiri, decizii neinspirate și situații despre care poate vom afla abia după ce s-au întâmplat.

Și atunci va conta enorm relația pe care am construit-o până în acel moment.

Mi-aș dori ca adolescentul meu, atunci când îi este greu, să nu se gândească:

„Dacă află mama, sunt terminat.”
Ci:
„Trebuie să vorbesc cu mama.”

Asta nu înseamnă parenting fără limite și nici că acceptăm orice comportament.

Înseamnă să construim o relație în care copilul știe că poate greși, poate spune adevărul și poate cere ajutor fără să îi fie teamă că pierde iubirea sau apropierea părintelui.

Poate că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem construi în relația cu un preadolescent sau adolescent: să fim părintele care pune limite, dar rămâne un loc sigur.

Iar când copilului nostru îi va fi cu adevărat greu, să știe drumul spre noi.

Tu ce ți-ai dori să gândească atunci: „Sper să nu afle mama/tata” sau „Trebuie să vorbesc cu mama/tata”?

Salvează postarea dacă și tu îți dorești să construiești o relație bazată pe încredere cu copilul tău.

26/08/2026

Astăzi am văzut știrea despre adolescentul de 17 ani care, fără permis și după ce consumase alcool, s-a urcat la volan și a provocat un accident în urma căruia patru oameni au ajuns la spital.

Și, aproape inevitabil, apar verdictele:

„Unde au fost părinții?”
„Ce educație a primit?”
„La 17 ani știe foarte bine ce face.”

Înțeleg revolta. Când alegerile unui om pun în pericol alte vieți, e firesc să vorbim despre responsabilitate.

Dar cred că avem nevoie și de o conversație mai profundă.

Nu cunoaștem această familie și nu știm ce se întâmplă în spatele unei știri. Ar fi nedrept să construim o poveste despre niște oameni pe care nu îi cunoaștem.

Putem însă vorbi despre adolescență.

La 17 ani, un adolescent poate părea aproape adult. Poate spune cu multă convingere: „Știu ce fac.”

Și totuși, creierul lui este încă în dezvoltare. Capacitatea de autocontrol, anticiparea consecințelor și luarea deciziilor continuă să se maturizeze, în timp ce atracția pentru risc, recompensă și acceptarea grupului poate fi foarte puternică.

Asta nu înseamnă că adolescentul nu răspunde pentru alegerile lui.

Înseamnă că libertatea are nevoie să crească împreună cu responsabilitatea.

Iar rolul nostru, ca părinți, nu se termină atunci când copilul devine adolescent.

Are nevoie de autonomie, dar și de limite.
Are nevoie să vorbim despre alcool, droguri, anturaj, condus și presiunea grupului înainte să apară o situație-limită.

Are nevoie să știm ce se întâmplă în viața lui, fără să transformăm apropierea în control permanent.
Și are nevoie de o relație suficient de sigură încât să poată veni și spune: „Am greșit. Mi-e frică. Ajută-mă.”

Supravegherea fără relație poate deveni control, iar relația fără limite poate deveni permisivitate.

Adolescenții au nevoie de amândouă: conectare și limite.

Poate că, după o astfel de știre, întrebarea nu este doar „Cine este de vină?”, ci și:
Ce putem face noi, ca părinți, înainte ca o alegere de câteva secunde să schimbe mai multe vieți?

Tu unde crezi că se termină libertatea adolescentului și unde începe responsabilitatea părintelui?

25/08/2026

Când adolescentul tău îți spune „Te urăsc!”, e greu să auzi dincolo de aceste cuvinte. Mai ales când tu știi câtă iubire, grijă și energie ai pus în relația cu el.

Dar uneori, în spatele unor cuvinte care dor, se află furie, frustrare sau emoții pe care adolescentul încă învață să le exprime.

Asta nu înseamnă să acceptăm jignirile. Putem pune limite și, în același timp, să păstrăm conexiunea:

„Văd că ești foarte furios. Sunt aici să vorbim, dar nu ne rănim prin cuvinte.”

În relația părinte-adolescent nu avem nevoie de reacții perfecte. Avem nevoie să știm să ne oprim, să revenim și să reparăm.

Pentru că și felul în care gestionăm conflictele îi învață pe copiii noștri ceva despre iubire, limite și relații.

Salvează acest reel pentru următoarea conversație dificilă cu adolescentul tău.

24/08/2026

Astăzi vă invit într-un loc nou, dar construit în jurul acelorași lucruri în care cred: relații, conectare, înțelegere și sprijin atunci când viața devine puțin mai greu de dus.

Mi-am dorit ca site-ul meu să fie mai mult decât o prezentare despre cine sunt și ce fac. Am vrut să fie un loc simplu și cald, în care să puteți ajunge atunci când aveți o întrebare, când căutați sprijin pentru voi sau pentru copilul vostru, când vreți să aflați mai multe despre programele pe care le pregătesc sau, pur și simplu, când vreți să mă cunoașteți puțin mai bine înainte de a face primul pas către terapie.

Am adunat acolo o parte importantă din munca mea: psihoterapia individuală, lucrul cu copiii și adolescenții, consilierea parentală, terapia de cuplu, programele pentru părinți, atelierele și proiectele pe care le pot construi împreună cu școli și organizații.

Și sper ca, în timp, să crească odată cu mine și cu această comunitate. Să devină un loc în care să găsiți nu doar informații despre serviciile mele, ci și resurse, programe și răspunsuri care să vă fie de folos.

Dacă sunteți aici de ceva vreme, poate ne-am întâlnit deja la un curs, într-un program, în cabinet sau prin ceea ce împărtășesc în această comunitate. Iar dacă abia acum ne descoperim, bine ați venit.

Vă invit să intrați, să vă uitați în tihnă și să descoperiți ce am pregătit pentru voi.

Ne găsim de acum și pe TEODORAPERTE.RO