Smile Dental Clinic Cluj

Smile Dental Clinic Cluj Suntem fideli principiului ce atestă că fiecare pacient este unic și astfel considerăm că aveți tot dreptul de a beneficia de un zâmbet care să vă reprezinte.

Conceptul Smile Dental Clinic gravitează în jurul ideii că pacientul și nevoile acestuia trebuie să reprezinte principala preocupare a întregului personal al clinicii. Din primul moment în care veți păși în centrul nostru medical veți fi înconjurat de profesioniști al căror singur scop e acela de a vă oferi servici medicale la cel mai înalt nivel posibil. Smile Dental Clinic nu reprezintă un simpl

u cabinet de medicină dentară, ci un spațiu unde dumneavoastră veți putea redescoperii satisfacția unui zâmbet minunat. Eforturile noastre vor fi direcționate încă din cadrul primei ședințe spre a vă oferi soluții personalizate care să reflecte întru totul dorințele dumneavoastră. Medicii Noștri vor veni în întâmpinare tuturor nelămuririlor dumneavoastră cu răspunsuri și soluții cât mai detaliate astfel încât să puteți lua decizii informate în ceea ce privește îmbunătățirea și menținerea stării dumneavoastră de sănătate orală. Vrem să vă simțiți tratat așa cm v-ați dorit dintotdeauna și tocmai de aceea muncim constant pentru a ridica standardele serviciilor oferite. Tehnologiile De Ultimă Generație ne oferă posibilitatea de a vă oferii o gamă completă de servicii astfel încât să vă putem satisface orice deziderat la cel mai înalt nivel al așteptărilor dumneavoastră. Sperăm ca în momentul în care ne veți vizita să fiți pe deplin mulțumiți de nivelul și calitatea tratamentelor oferite. Ambientul Plăcut Și Modernismul Spațiului evoca îmbinarea dintre grija și atenția ce o acordăm fiecărui pacient cu dorința noastră de a evolua continuu. Vă asigurăm că vom fi întotdeauna motivați să învățăm lucruri noi și vom încerca să fim primi care vor pune cele mai noi tehnici și tehnologi în serviciul dumneavoastră. Stabilirea Unui Parteneriat Pe Termen Lung cu fiecare dintre dumneavoastră este unul dintre scopurile noastre principale. Suntem mereu în căutarea îmbunătățirii și de aceea prin intermediul secţiunii “Părerea Dvs.” vă dăm posibilitatea de a vă exprima opiniile, astfel vom putea cunoaște nemulțumirile dumneavoastră sau limitările noastre și în cel mai scurt timp vom trece la înlăturarea lor. Smile dental Clinic dispune de 3 cabinete de tratament stomatologic. In fiecare cabinet dentar se efectueaza tratamente specializate pe fiecare ramură a stomatologiei. Gama variată de tratamente care se desfăsoară in clinica noastră vine in economisirea timpului pacientului nemaifind nevoie de colaborarea cu alti medici specialisti din afara cabinetului nostru.

07/08/2026

Curiozități stomatologice : Cât de bine ne cunoaștem zâmbetul?

💡 Dinții „se curăță” singuri... parțial: Saliva este cel mai bun prieten al danturii tale. Ea conține minerale (precum calciu și fosfat) care ajută la remineralizarea smalțului după ce mănânci. Totuși, saliva nu poate înlătura placa bacteriană persistentă – pentru asta, periuța și ața dentară rămân esențiale!

💡 Stresul se vede pe dinți: Bruxismul (scrâșnitul dinților) este adesea un semn al stresului acumulat. Mulți pacienți fac asta în somn fără să știe, iar uzura smalțului poate deveni vizibilă în timp. Dacă te trezești cu maxilarul încordat, s-ar putea să fie un semn că ai nevoie de o gutieră de protecție.

💡 Cea mai veche „plombă” din lume: Arheologii au descoperit cranii vechi de peste 6.500 de ani în Slovenia care aveau dinți „plombați” cu ceară de albine. Chiar și în acele vremuri îndepărtate, oamenii căutau soluții pentru a acoperi sensibilitatea dinților.

💡 Zâmbetul este universal: Indiferent de cultură sau limbă, zâmbetul este singura expresie facială care transmite fericire în orice colț al lumii. Este „limbajul” care nu are nevoie de traducere!

💡 Fumatul și vindecarea: Știai că fumătorii se vindecă mai greu după extracții sau intervenții chirurgicale dentare? Fumatul scade fluxul sanguin către gingii, ceea ce încetinește procesul natural de refacere a țesuturilor. Cât de bine ne cunoaștem zâmbetul?



Fie ca weekendul care vine să vă aducă momente de liniște, o binemeritată escapadă la munte sau distracție din plin la festivalul care animă acum orașul nostru! Dacă tot sunteți în Cluj și vă bucurați de energia evenimentelor și a locului, nu uitați să luați cu voi și cel mai frumos accesoriu: zâmbetul.

Indiferent unde vă poartă pașii în aceste zile, aveți grijă de voi, savurați fiecare moment și zâmbiți fără reținere.
Echipa Smile Dental Clinic Cluj vă urează un weekend minunat, plin de distracție, relaxare și energie pozitivă! Ne reîntoarcem de săptămâna viitoare cu forțe proaspete și cu alte noutăți interesante din lumea stomatologiei.
Weekend absolut superb! ✨🦷

06/08/2026

A început UNTOLD! 🎡🎶

Brățara este la mână, rucsacul e pregătit, iar Clujul intră în modul de festival. Distracție plăcută tuturor celor care au dat startul distracției! ⚡️

Dar o mică „rețetă de prim-ajutor” pentru zâmbet înainte să vă luați zborul spre main stage:

🧃 Atenție la energizante și sucuri acide: Dinții tăi nu se bucură la fel de mult ca tine de doza a patra de băutură energizantă.

💧 Apa e prietena ta: O gură de apă după fiecare dulce sau băutură carbogazoasă face minuni pentru smalț.

🪥 Nu săriți peste bază: Oricât de târziu s-ar termina noaptea, periuta de dinți tot vă așteaptă cuminte acasă.

🤗 Petreceți frumos, dansați până în zori și aveți grijă de zâmbetele voastre! Ne vedem săptămâna viitoare la clinică pentru o curățare profesională binemeritată după atâtea nopți magice. 😉✨

04/08/2026

Pregătiți-vă pentru o nouă porțiune de fapte interesante și mai puțin știute din lumea medicinei dentare! 🦷✨

🤔 Curiozități stomatologice (Ziua 2):

💡 Gura ta este un adevărat ecosistem!
În cavitatea bucală trăiesc peste 700 de specii diferite de bacterii. Din fericire, nu toate sunt nocive; multe dintre ele sunt esențiale pentru menținerea unui echilibru sănătos și ajută chiar la primele etape ale digestiei.
💡 Cât timp ne petrecem periajul?
Dacă adunăm toate minutele pe care le petrecem spălându-ne pe dinți de-a lungul întregii vieți, rezultatul este impresionant: aproximativ 38 de zile în total! De aceea, cele două minute recomandate de două ori pe zi contează enorm.
💡 Strămoșul periuței de dinți:
Prima periuță de dinți cu peri asemănătoare celor de astăzi a fost inventată în China, în secolul al XV-lea. Pe atunci, perii erau realizați din păr aspru de mistreț, atașat de un mâner din os sau bambus. Perii din nailon, așa cm îi știm azi, au apărut abia în 1938.
💡 Respirația urât mirositoare are o istorie veche:
Oamenii au căutat soluții pentru o respirație proaspătă încă din Antichitate. În Egiptul Antic (acum peste 4000 de ani), se foloseau primele „batoane” gumate pentru respirație, făcute din tămâie, scorțișoară și nuci fierte împreună cu miere.
💡 Dinții pot indica starea generală de sănătate:
Medicul stomatolog poate fi adesea primul care observă semne ale unor boli sistemice doar printr-o simplă examinare a cavității bucale. Peste 120 de afecțiuni medicale, inclusiv diabetul, bolile de inimă sau deficiențele nutriționale, își pot face simțite primele simptome la nivelul gingiilor și dinților.

Fie ca ziua voastră să fie la fel de strălucitoare ca un zâmbet la Smile Dental Clinic Cluj! ✨🦷

03/08/2026

Știați că zâmbetul este cea mai complexă carte de vizită pe care o avem? Dincolo de estetică și de igiena de zi cu zi, lumea din spatele dinților noștri ascunde o mulțime de secrete uimitoare, istorii surprinzătoare și fapte științifice care ne lasă gura căscată (la propriu!).

Pregătiți-vă pentru o scurtă călătorie în universul fascinant al medicinei dentare! 🦷✨

🤔Curiozități stomatologice:

💡Amprenta dentară este unică, asemenea amprentei digitale;
Nicio persoană de pe Pământ nu are exact același set de dinți. Chiar și în cazul gemenilor monozigoți (identici), amprentele dentare sunt complet diferite! De asemenea, forma limbii este la fel de unică.

💡Smaltul dentar este cel mai dur țesut din corpul uman;
Partea exterioară a dintelui este incredibil de rezistentã – mai dură chiar și decât oasele! Cu toate acestea, spre deosebire de oase, smalțul nu conține celule vii, ceea ce înseamnă că nu se poate reface singur atunci când este deteriorat. De aceea, prevenția și vizitele regulate la stomatolog sunt esențiale.

💡Producem o cantitate impresionantă de salivă;
De-a lungul vieții, glandele noastre salivare produc suficientă salivă cât să umple aproximativ două piscine olimpice! Saliva nu este doar pentru digestie; ea are rolul vital de a neutraliza acizii, de a spăla resturile alimentare și de a proteja smalțul împotriva cariilor.

💡Dinții începeu să se formeze înainte de naștere;
Deși primii dinți de lapte apar de obicei în jurul vârstei de 6 luni, mugurii dentari se dezvoltă încă din a șasea săptămână de sarcină, în perioada embrionară.

💡Igiena dentară în antichitate era... inventivă;
Înainte de apariția pastei de dinți moderne, oamenii au folosit de-a lungul timpului tot felul de substanțe bizare pentru a-și curăța dinții: praf de oase, scoici zdrobite, cenușă, pudră de cărbune sau chiar oțet și miere. Primele paste de dinți moderne au apărut abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Fie ca ziua voastră să fie la fel de strălucitoare ca un zâmbet sănătos! Noi ne oprim aici cu curiozitățile de astăzi, dar ne auzim mâine cu forțe proaspete și alte secrete din lumea stomatologiei.
Să aveți o zi minunată și plină de zâmbete! ✨🦷

31/07/2026

Încheiem săptămâna dedicata miturilor stomatologice:

Alte 4 mituri noi despre stomatologie:

Mit 1: „Dacă folosesc o periuță electrică, nu mai trebuie să fac nimic special, face ea treaba”

Realitatea: Periuța electrică este extrem de eficientă și îndepărtează placa bacteriană mult mai ușor datorită mișcărilor oscilro-rotative sau sonice, dar tehnica și timpul contează în continuare. Trebuie să o plimbi corect pe toate fețele dinților (câte 2 secunde pe fiecare dinte) și, la fel ca la cea manuală, nu înlocuiește curățarea spațiilor interdentare.

Mit 2: „Extracția unui măsele de minte este întotdeauna o procedură extrem de dureroasă și complicată”

Realitatea: Datorită tehnicilor chirurgicale moderne și a anesteziilor eficiente, procedura în sine este complet lipsită de durere pe scaunul stomatologic. Disconfortul apare de obicei în zilele următoare (sub formă de umflătură sau o ușoară jenă), dar este controlat foarte ușor cu ajutorul medicamentelor prescrise de medic și al compreselor reci.

Mit 3: „Cafeaua și ceaiul negru pătează dinții definitiv, așa că trebuie să renunț la ele”

Realitatea: Este adevărat că aceste băuturi conțin pigmenți puternici care se pot depune în timp pe smalț, însă petele sunt superficiale și pot fi îndepărtate cu ușurință în cabinet prin igienizarea profesională (detartraj și periaj profesional/Air-Flow). Nu trebuie să renunți la ele, ci doar să ai o igienă riguroasă și să te speli pe dinți sau să te clătești cu apă după consum.

Mit 4: „Dacă plomba s-a crăpat doar puțin, pot s-o las așa că nu deranjează”

Realitatea: Chiar și o fisură fină sau o mică desprindere la marginea unei plombe vechi creează un spațiu microscopiu prin care bateriile și resturile alimentare pot pătrunde pe sub lucrare. Asta duce la formarea unei carii secundare (ascunse) chiar sub obturație, care poate avansa rapid spre nerv fără să o observi la timp.

Sperăm că ți-a plăcut călătoria noastră prin lumea miturilor stomatologice! 🦷✨

Săptămâna aceasta am demontat cele mai frecvente idei greșite ca să te ajutăm să ai un zâmbet sănătos bazat pe fapte reale, nu pe zvonuri. Îți mulțumim că ne ești alături! Dacă vrei să treci de la mit la o dantură impecabilă, te așteptăm cu mare drag la Smile Dental Clinic Cluj pentru un consult de rutină sau sfaturi personalizate. 💙

Un sfârșit de săptămână minunat și plin de zâmbete să ai! 💙 Weekend frumos!

31/07/2026

Teama că detartrajul îți va „lua” plombele sau dinții? Hai să lămurim mitul! 🦷✨

Este una dintre cele mai frecvente temeri în cabinet: „Dacă îmi face igienizare profesională și îmi smulge plomba sau slăbește dintele?”

Realitatea este complet diferită! Aparatul cu ultrasunete folosește vibrații controlate strict pentru a îndepărta placa bacteriană calcifiată (tartrul), care este un inamic mult mai periculos pentru gingii și osul care îți susține dinții.

Ce se întâmplă de fapt dacă simți că o plombă se mișcă după detartraj?
Adevărul este că acea plombă era deja veche, fracturată, infiltrată sau avea o carie ascunsă dedesubt, iar tartrul o ținea pur și simplu „în loc” sau masca problema. Detartrajul doar a scos la iveală o defecțiune care oricum necesita tratament urgent, ferindu-te de infecții mult mai grave!

30/07/2026

Continuăm incursiunea în lumea cabinetului stomatologic demontând alte câteva mituri adânc înrădăcinate și confruntându-le cu realitatea medicală:

Mit 1: „Dacă folosesc apă de gură, pot să sar peste folosirea aței dentare”

Mitul: „Mă clătesc zilnic cu apă de gură, așa că scap de resturile dintre dinți.”
Realitatea: Apa de gură este excelentă pentru a reduce bacteriile și a oferi o respirație proaspătă, dar nu are cm să îndepărteze resturile alimentare blocate fizic între dinți sau placa bacteriană lipicioasă. Ața dentară sau periuțele interdentare sunt singurele care pot curăța acele spații înguste. Apa de gură este doar pasul final, nu înlocuitorul igienei mecanice.

Mit 2: „Tratamentul de canal ( scoaterea nervului) este extrem de dureros”
Mitul: „Când aud de scoaterea nervului, mă gândesc direct la dureri de neimaginat pe scaunul stomatologic.”
Realitatea: În stomatologia modernă, datorită anesteziilor locale performante, tratamentul de canal este complet nederos – practic, experiența pe scaun este similară cu realizarea unei plombe obișnuite.

Durerea de care se tem oamenii este, de fapt, cea provocată de inflamația/infecția dinainte de tratament, pe care medicul tocmai că o elimină prin această procedură.

Mit 3: „Dinții falși (protezele sau implanturile) nu se mai pot caria/ strica”
Mitul: „Dacă am pus un implant sau o coroană dentară, nu mai trebuie să am grijă de ele, că dinții artificiali nu fac carii.”
Realitatea: Este adevărat că materialele artificiale (ceramica, zirconiul, titanul) nu fac carii, dar țesuturile din jur (gingia și osul) se pot îmbolnăvi. O igienă defectuoasă în jurul unui implant poate duce la peri-implantită (o afecțiune asemănătoare parodontozei), care poate provoca pierderea osului și eșecul implantului. Iar coroanele de pe dinții naturali pot face carie „pe dedesubt” dacă igiena este slabă.

Mit 4: „După ce îmi pun aparat dentar, dinții vor rămâne drepți pentru tot restul vieții”
Mitul: „Scap de aparat și am rezolvat problema zâmbetului drept pe termen nelimitat.”
Realitatea: Dinții au o „memorie” biologică și au tendința naturală de a se deplasa înapoi spre poziția lor inițială pe măsură ce înaintăm în vârstă. De aceea, etapa de contenție (purtarea gutierei de noapte sau a firului de contenție aplicat pe spatele dinților) este obligatorie pe termen lung pentru a menține rezultatele obținute cu atâta efort prin aparatul ortodontic.

Rămâi cu un zâmbet sănătos și informat! Te așteptăm cu drag la Smile Dental Clinic Cluj pentru un consult de rutină sau sfaturi personalizate adaptate nevoilor tale. 💙

Programează o vizită și ai grijă de zâmbetul tău

28/07/2026

Continuăm seria demontării miturilor! Tu știai aceste adevăruri despre sănătatea dinților tăi? 🩺💬

Mitul 1: Sângerarea gingiilor este normală la periaj

Mit: „Dacă îmi sângerează puțin gingiile când mă spăl pe dinți sau folosesc ața, înseamnă că sunt sensibile, e ceva normal.”
Adevăr: Sângerarea gingivală nu este niciodată normală. De cele mai multe ori, ea indică o inflamație deja prezentă — fie o gingivită (cauzată de acumularea de placă bacteriană și tartru), fie o afecțiune mai avansată, cm este parodontoza. De asemenea, sângerarea mai poate apărea din cauza unui periaj agresiv (cu o perie prea dură sau forțată) sau a unor modificări hormonale, nu doar din cauza gingivitei. Oricare ar fi cauza, este unsemn că gingia are nevoie de atenția medicului dentist!

Mitul 2: Mestecatul gumei înlocuiește periajul
Mit: „Dacă mestec gumă fără zahăr după masă, îmi curăț dinții și scap de periaj când sunt pe fugă.”
Adevăr: Guma de mestecat stimulează salivația și poate ajuta la neutralizarea acizilor pe termen scurt, dar nu îndepărtează placa bacteriană și nici resturile alimentare blocate între dinți. Nu înlocuiește niciodată periajul și ața dentară.

Mitul 3: Sarcina strică automat dinții („la fiecare copil pierzi câte un dinte”)
Mit: „Este inevitabil să ai probleme cu dinții în timpul sarcinii, pentru că bebe îți ia din calciu.”
Adevăr: Bebelușul nu „fură” calciul din dinții mamei. Problemele din timpul sarcinii apar din cauza modificărilor hormonale care amplifică inflamația gingivală (gingivita de sarcină) și a igienei neglijate din cauza stărilor de rău. Cu o igienă riguroasă și controale la dentist, dinții rămân în siguranță.

Mitul 4: Cărbunele activ este cel mai bun pentru albirea acasă
Mit: „Mă spăl cu pulbere de cărbune activ pentru că este natural și îmi albeste dinții cel mai bine.”
Adevăr: Cărbunele activ este extrem de abraziv pentru smalț. Deși poate crea iluzia de albire la început prin îndepărtarea petelor superficiale, pe termen lung subțiază smalțul, lăsând la vedere dentina (care este galbenă) și crescând sensibilitatea dentară.

Concluzie:

Sănătatea zâmbetului tău începe de la informații corecte și obiceiuri sănătoase. Nu lăsa miturile să îți influențeze rutina zilnică!
Te așteptăm la clinicã pentru un consult de rutină și sfaturi personalizate. Programează o vizită la Smile Dental Clinic Cluj! 💙

27/07/2026

Mituri și adevăruri în stomatologie

În era informației, internetul este plin de sfaturi despre îngrijirea dinților, dar multe dintre ele sunt, din păcate, greșite. Iată câteva dintre cele mai întâlnite mituri demontate de specialiști!

Mituri frecvente vs. Realitate

Mit: „Dacă nu mă doare nimic, înseamnă că dinții mei sunt sănătoși.”
Adevăr: Multe afecțiuni stomatologice (cum ar fi cariile superficiale, gingivita sau chiar parodontoza în stadii incipiente) nu provoacă durere decât atunci când au avansat foarte mult. De aceea controlul periodic este vital.

Mit: „Albirea profesională subțiază și strică smalțul dinților.”
Adevăr: Substanțele folosite în cabinet sunt sigure, testate și nu afectează structura dintelui. Singura condiție este ca dantura să fie sănătoasă înainte de procedură, motiv pentru care este nevoie de un consult prealabil.

Mit: „Dinții de lapte nu trebuie tratați, oricum vor cădea.”
Adevăr: Dinții temporari au un rol esențial în masticație, vorbire și în ghidarea erupției dinților definitivi. O infecție la un dinte de lapte poate afecta grav mugurele dintelui permanent aflat dedesubt.

Mit: „Cu cât periez mai tare dinții, cu atât se curăță mai bine.”
Adevăr: O presiune prea mare sau o periuță cu peri aspre nu face decât să rănească gingiile și să uzeze smalțul (provocând sensibilitate dentară și retragere gingivală). Contează tehnica, nu forța!

Concluzie:

Nu lăsați informațiile neverificate să vă afecteze zâmbetul! Pentru sfaturi corecte și adaptate nevoilor dumneavoastră, consultați întotdeauna medicul stomatolog.

24/07/2026

Address

Strada Louis Pasteur Nr 74
Cluj-Napoca

Opening Hours

Monday 09:00 - 21:00
Tuesday 09:00 - 21:00
Wednesday 09:00 - 21:00
Thursday 09:00 - 21:00
Friday 09:00 - 21:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Smile Dental Clinic Cluj posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Smile Dental Clinic Cluj:

Shortcuts

Share