06/11/2026
„Mami, mă pun să desenez, că dacă mă pun în pat o să adorm și nu mă mai prinde Ana trează.”
Zilele trecute, trebuia să ajung la sora mea în jurul orei 21:00, o oră la care nepoțica mea, de regulă, doarme deja. Numai că ea a ales să mai deseneze puțin, doar ca să rămână trează până ajung eu.
M-am gândit cât de frumoase sunt aceste gesturi mici, aparent banale, dar care spun atât de multe despre universul emoțional al unui copil.
Cred că uneori uităm că nu doar părinții contribuie la formarea acestui univers, ci și bunicii, mătușile, unchii și toți oamenii care aleg să fie prezenți cu adevărat în copilăria lui. Un copil are nevoie de oameni lângă care să se simtă văzut, ascultat, iubit și în siguranță.
Din perspectivă psihologică, astfel de relații contribuie la dezvoltarea atașamentului și a sentimentului de apartenență. Copilul învață că există oameni pe care se poate baza, oameni a căror prezență îi aduce bucurie și siguranță emoțională.
Poate că unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le putem oferi unui copil este să facem parte din copilăria lui, să devenim parte din amintirile la care se va întoarce cândva cu drag.
Iar faptul că un copil de nici șapte ani își amână somnul doar pentru a-și vedea mătușa spune, poate mai mult decât orice cuvinte, cât de frumos se poate construi o legătură afectivă.
Pentru că, uneori, iubirea nu se exprimă prin declarații mari, ci printr-un copil care alege să mai deseneze puțin, doar ca să nu adoarmă înainte să ajungi.
Și cred că, dincolo de orice, asta înseamnă să contezi în lumea cuiva. 🥹❤️