10/05/2026
Ce fel de percepție asupra vieții aduce muzica pe care o asculți?
Muzica nu e ce ascultăm. E cine devenim.
Am comparat muzica ultimilor 50 de ani. Rezultatul m-a tulburat mai tare decât mă așteptam. Iată ce am aflat.
Înainte să rostească primul cuvânt, copilul cântă.
Și nu este o metaforă. Un bebeluș răspunde la ritm, la tonalitate, la modulațiile vocii înainte să înțeleagă un singur cuvânt. Înainte de „mama", înainte de „da", înainte de orice există muzica.
Asta înseamnă ceva profund despre ce suntem noi ca specie. Nu suntem ființe care au descoperit muzica. Suntem ființe muzicale care au descoperit, mai târziu, cuvintele. Muzica nu e un accesoriu al existenței noastre — e primul strat. E limba în care sufletul a învățat să simtă înainte să știe să vorbească.
Și ce intră în primul strat rămâne. Nu ca amintire, ca structură, ca tipar.
Știu asta nu doar din cărți. Am studiat muzica și am cântat înainte să mă apuc să scriu povești pentru copii. Este și motivul pentru care pun cântece în cărți. Muzica deschide în cititor o ușă pe care cuvintele singure n-o pot atinge. Vine din altă direcție. Intră mai adânc. Și știința confirmă de ce: muzica este singurul stimul despre care cercetătorii au demonstrat cu consecvență că activează simultan ambele emisfere ale creierului. Muzica nu e ce facem. E ce suntem.
Și atunci întrebarea nu e „ce ascultă copilul meu?"
Întrebarea corectă e: cine devine copilul meu ascultând asta?
Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu un grup de copii.
La un moment dat i-am întrebat, așa, între altele: „Ce muzică vă place?"
Recunosc că nu am fost pregătit pentru răspunsurile pe care le-am primit.
Nu pentru că erau șocante în sine. Ci pentru că erau rostite cu o naturalețe totală, fără urmă de conștiință că ar putea fi ceva în neregulă cu ce spun. Copii de 9, 10, 11 ani fredonând versuri pe care eu, adult, le-aș fi rostit cu stânjeneală. Și zâmbind. Și așteptând să zâmbesc și eu.
N-am zâmbit.
M-am dus acasă și am stat două ore să compar. Muzica și versurile din anii în care eu creșteam, cu tot ce a urmat. Copiii nu ascultă versurile. Le absorb. Le repetă în cap de 300 de ori pe zi. Și încet-încet, le transformă în așteptări despre ce înseamnă să trăiești.
Nu m-a făcut-o ca să fac un studiu. Ci ca să înțeleg ce anume intră zilnic în sufletul copiilor noștri și cm sunt descrise acolo iubirea, relațiile, celălalt om.
Ce am găsit m-a tulburat mai tare decât mă așteptam.
Dar înainte să vorbesc despre versuri, trebuie să vorbesc despre note.
Muzica anilor '80 avea 5–8 acorduri per melodie: modulații, bridge-uri, surprize armonice, voci care se împleteau. Creierul era solicitat. Fără să știe, era educat să aștepte, să urmărească, să găsească frumusețea în complexitate.
După revoluție lucrurile s-au simplificat: 3–5 acorduri, refren puternic, structuri mai directe.
Muzica de azi — trap, manele noi, pop de TikTok — are 2–3 acorduri. Loop repetitiv. Bas monoton. Același riff la infinit. Nicio surpriză. Nicio călătorie armonică.
Studii publicate în Frontiers in Neuroscience pe zeci de cercetări arată că expunerea la muzică complexă dezvoltă la copii memorie verbală superioară, capacitate de citire mai bună, raționament și funcții executive mai solide și că aceste beneficii persistă până la vârsta adultă.
Când muzica e săracă, la fel rămâne și copilul. Și e nevoie de ceva care să compenseze, altfel ar fi extrem de plictisitor. Gândiți-vă la un trapper care cântă despre florile de primăvară sau despre pisica lui. Nu. Versurile trebuie să fie șocante. Exagerate. Vulgare.
Un copil crescut cu muzică complexă dezvoltă răbdare, sensibilitate la nuanță, capacitate de a găsi frumusețe în lucruri care nu se dezvăluie din prima secundă.
Un copil crescut cu loopuri de 2 acorduri devine dependent de stimulare imediată. Și nu mai știe să aștepte nimic, nici în muzică, nici în iubire, nici în viață.
Înainte să continui, sunt necesare trei precizări.
Prima: vorbesc în primul rând despre muzica românească. Nu pentru că cea internațională ar fi irelevantă — dimpotrivă, tot ce s-a întâmplat la noi a fost influențat masiv de ce venea de afară. Dar asta e o altă discuție, pentru o altă postare.
A doua: din tot ce înseamnă muzică — identitate, revoltă, bucurie, tristețe, politică, dans — am ales să explorez un singur fir. Cel mai personal. Felul în care muzica fiecărei epoci a descris iubirea. Cum arăta relația dintre doi oameni în versuri, cm era tratat celălalt, ce se considera demn de cântat și ce nu. Pentru că dacă vrei să înțelegi ce crede o generație despre iubire, nu te uita la ce declară. Ascultă ce fredonează. Cred că vă dați seama ce vine mai departe.
A treia: au existat mereu și există și azi artiști extraordinari, o oază de liniște și calitate în mijlocul zgomotului. Voi menționa câteva exemple, dar postarea asta e despre majoritate. Mainstream. Despre ceea ce chiar intră în urechile copiilor noștri zi de zi.
E despre poluarea fonică pe care am normalizat-o. Ani de-a rândul. Fără să întrebăm ce lasă în urmă.
Să începem:
ROMÂNIA ÎNAINTE DE '89
Muzica românească de dinainte de Revoluție trăia sub un paradox straniu: cenzura comunistă i-a obligat pe compozitori să fie poeți. Nu puteai cânta direct despre dorință, trup sau revoltă. Așa că au învățat să spună totul prin metaforă. Și metafora, cm știe orice scriitor, e mai puternică decât declarația brută.
Loredana Groza — Bună seara, iubito! — „Bună seara, iubito, te-aștept ca din cer / Să-mi aduci continente de palid mister."
Aurelian Andreescu — Tu ești primăvara mea — „Tu ești primăvara mea / Cu ochi de stea și mâini de flori / Locul tău, ca un arbore de-argint, mi-a amintit / Că povestea noastră fără de sfârșit."
Angela Similea — Să mori de dragoste rănită — „Lacrimă de icoană e viața uneori / Și doar iubirile nu mor / Poate fericirea n-are nume / Dar ce poate fi mai trist pe lume / Decât să mori de dragoste rănită."
Compact — Mi-e tare dor de tine — „Îți amintești cm te chemam / Băteam ca ploaia caldă-n geam / Mi-era atunci așa de dor de tine."
Dan Spătaru — Drumurile noastre — „Voi păstra mereu în amintire / Dragostea curată / Voi spera mereu într-o iubire / Cum n-a fost vreodată."
Phoenix – Fata verde — Fata verde cu părul pădure / Fata verde cu părul pădure / Simți cu privirea lor vrea să te fure.
Celălalt om era mister, era dor, era cosmos. Relația era ceva ce se construia în timp și lăsa urme permanente în cel care iubea. Nu existau excepții, aceasta era norma.
CE S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ REVOLUȚIE — Momentul pe care l-am ratat cu toții
Decembrie 1989 a deschis mai mult decât doar o graniță politică. A deschis o ecluză prin care a intrat totul deodată și ce era bun, și ce era rău, și ce părea doar modern, liber și occidental.
40 de ani de metaforă forțată s-au prăbușit într-o singură noapte. Ce a ieșit de sub dărâmături nu era libertate, era doar nuditate.
De la „Bună seara, iubito, te-aștept ca din cer să-mi aduci continente de palid mister" la Romeo Fantastik — „Sex frontal, s*x orizontal / Urcă-te pe mine, freacă-te mai bine / Dă-i motoare verticale, de-alea supranaturale."
Primul hit pornografic explicit din muzica românească. Ascultat și fredonat de copii de 7–8 ani.
Și știți ce e cel mai dureros? Părinților li s-a părut amuzant. Veneau din decenii de supraviețuire și cenzură și deodată… libertate totală, televizor color, casete piratate, muzică interzisă. Se comportau și ei ca niște copii care s-au trezit într-un magazin de jucării după ani de foame. Nu din rea-voință. Din euforie. Din neștiință. Din bucuria brută de a putea, în sfârșit, să râdă fără să se uite în jur.
Nimeni n-a oprit nimic. Nu pentru că n-ar fi trebuit, ci pentru că nimeni nu era cu adevărat adult în momentul acela. Toți eram copii ai libertății și nimeni nu ne învățase cm să ne purtăm.
Și în timp ce adulții se bucurau de propria lor copilărie recuperată, copiii adevărați creșteau fără pază.
Nimeni n-a stat de pază la ecluză. Pentru că toți erau înăuntru, jucându-se.
Ce a urmat: artiștii au început să se reinventeze copiind influențele externe și am fost inundați de primul val de manele.
Dar să fiu cinstit, nu a fost totul rău. Anii '90 au adus și lucruri frumoase.
3 Sud Est — Amintirile (1999) — „Amintirile îmi dau mereu fiori / Amintirile mă răscolesc uneori / Fără ea triste sunt nopțile / Astăzi mi-au rămas doar amintirile."
Proconsul — Cerul — „Cerul e al nostru / Și pământul e al nostru / Totul e posibil / Când suntem împreună."
Dar și…
Florin Salam — Iubire, iartă-mă — „Iubire, iartă-mă că ți-am greșit / Știu că sunt greu de iubit / Dar fără tine nu pot trăi / Te rog să mă ierți și să revii."
Nicolae Guță — Beau să uit de tine — „Plâng și beau să uit de tine / Vântul te aduce la mine / Să te uit cred că aș putea / Să stea în loc inima mea."
Dar chiar și manelele de atunci vorbeau despre dor, despre suferință, despre iubire pierdută. Aveau dramă, aveau suflet, aveau o femeie căreia i se adresa cineva — nu un corp evaluat din față și din spate.
ROMÂNIA, ANII 2000–2015 — Degradarea în progres
Binele că mai existau, dar devenisera deja minoritari:
Holograf — Dragostea mea (2003) — „Nimeni n-a știut când a-nceput / Nimeni când s-a terminat / Mă-ntreabă zilele dacă mai vii / Și nopțile dacă mai știi / Că locul tău e aici / Și dragostea mea va fi doar a ta."
Voltaj — Cer și pământ — „Un v***r, dar alte mări / Același tren, dar nu aceleași gări / Două inimi doar un foc / Iar ai să-mi aprinzi inima / Și apoi ai să aduci furtuna în ea / Cu tine viața e între cer și pământ."
Pentru ca apoi…
Adi Minune — O viață a mea — Of, viața mea / Of, inima mea / Of, degeaba plâng / Tare necăjit mai sunt!
Nicolae Guță, Susanu & Mr. Juve — Mini Mini Jup — „Bagă bagă-n os, bagă pe sistem nervos / Fă-o frumos, haide fă-o frumos / Hai lasă-te în jos / Repede, repede, repede, mișcă-l / Rupe-te, rupe-te, rupe-te și mișcă-te / Sunt bărbatul potrivit / Să dau lecții în iubit / Să te iubesc după ceas / O noapte și-am să te las."
Bairam — Aladin — „Eu sunt Aladin și am o lampă fermecată / Orice vis ți se împlinește dacă vii și o freci odată / Hai acum fătița mea, încearcă, nu ezita / Gimî gimî e micuț dar se face foarte mare / Dacă îl atingi puțin și îl pui la încercare / Eu sunt Aladin, Aladin, Aladin / Hai fătițo, freacă lampa mea puțin."
Copilul de Aur & Laura Vass — Purisanii — „Purisane tu ai banii / Eu am frumusețea și anii / Tu-mi iei mințile cu banii / Și am uitat de toți pustanii / Te las dacă îmi dai parale / Dacă mă vrei pe mine / Te costă mulți dolărei."
Iubirea mai exista în muzica românească, dar trebuia s-o cauți. Nu mai era norma. Devenise excepția.
2020–2026 — CE ASCULTĂ COPIII AZI
O parte pot asculta cântece de genul:
The Motans feat. Irina Rimes — Poem — „Fii poezie în viața mea / Inima te recită fără cuvinte / Cu bine ai venit în inima mea."
Killa Fonic — Niciun glonț nu doare cât dragostea — „Niciun glonț nu doare cât dragostea / Amintirile dor, dar nu mă mai opresc."
Dar mainstream-ul, ce ascultă cu adevărat copiii, sunt acestea:
Tzancă Uraganu — HOT — „Uite cm arde și arde / Mă topește toată noaptea / Și din față și din spate / E prea hot, hot, hot / Tu ești piesă de designer / Când sunt lângă tine uit de tot." Femeia — piesă de designer. Evaluată din față și din spate. Fără nume, fără suflet.
Jador — Aleasa — „Sunt milionar dotat, viitor miliardar și îmi place ce fac / Căutat la nivel înalt, nu accept orice femeie în pat / De îmi dai măcar o noapte să mă duci în rai / Că eu sunt prințul la care visai / În rochie albă lângă mine stai." Bărbatul care selectează femei ca dintr-un catalog. Prințul condiționat de o noapte. Ascultat de băieți de 12 ani care învață că asta înseamnă să fii respectat.
LeLe — O noapte în Medellín — „Aș face cu tine ce fac altele pe bani / Interzis minorilor sub 18 ani / Înghit în sec atunci când îți mușți buzele / Ești singura ce-mi satisface fanteziile / Ca o operă de artă ești când te dezbraci / Îmi umbli prin minte, mă agiți, nu știu cm faci / Am filme cu tine și scenarii nebunești." Autorul însuși scrie „interzis minorilor".
Vlăduț de la Blaj — Bagă bagă bine — „Bagă bagă bagă bine / Bagă bagă nimeni nu mai e ca tine / Cu fundul în sus și fața în jos / Bagă bagă bagă lasă-te ușor." Viral pe TikTok. Dansat de copii de 8 ani în living. Părinții filmau și postau.
Algoritmul nu citește avertismente. Copiii, da. Femeia, operă de artă când se dezbracă. Atât.
Și apoi Trapul cu limbajul prin care o generație învață să vorbească despre femei. Dau doar două exemple, îmi e greață de mai mult:
NANE — Treaba ei — „Nu vreau o gagică, vreau doar s*x sportiv / Ca să... o cioată, nu vreau un motiv / A zis că vrea dragoste, vreau s-o iubesc deep / O țin o perioadă pe dreapta, apoi o întind / Apoi, nu că n-o mai sun, da' nu dau nici beep / Nu-i tipu' meu de tipă, nu sunt tipu' ei de tip / Am un trip: mă tirez după ce m-am golit / Dacă-s tot cu ea, probabil că nu am lovit." Opt versuri în care femeia trece de la „dragoste" la abandon în 30 de secunde. Nu există relație. Există consum și plecare.
NANE — TOP 10 — „O f... până-i rup splina / Zdreanță, zdreanță, zdreanță — dă... fără să cer / Îmi urc g...a pe pereți ca pe un trofeu." Cel mai ascultat trapper român pe Spotify în 2023. Ascultat de copii de 12–14 ani care fredonează asta pe coridoare fără să clipească.
Muzica frumoasă există și azi. Dar algoritmul nu o pune la copii. O găsești dacă o cauți iar copiii nu caută. Ei primesc ce li se dă. Și ce li se dă, azi, e crunt. Pentru ca apoi ei dau de la unul la altul.
Ce s-a întâmplat?
Suntem o specie muzicală. Copiii noștri cântă înainte să vorbească. Asta înseamnă că muzica formează înaintea cuvântului, înaintea educației, înaintea oricărei intervenții conștiente a unui părinte.
Ce intră prin muzică intră prima dată. Și ce intră prima dată devine fundație.
Iar pe fundația asta cu 2 acorduri, cu relații descrise ca tranzacții, cu femeia evaluată din față și din spate, cu bărbatul care pleacă înainte de dimineață, construim acum o generație întreagă.
Nu algoritmul e de vină. Algoritmul nu are copii. E optimizat pentru un singur lucru: ca tu să nu închizi aplicația. Atât.
Noi am lăsat algoritmul să construiască fundația.
Înainte de streaming, mai exista un filtru. Radioul. Nu pentru că cei de acolo erau neapărat mai înțelepți, ci pentru că între artist și urechile copilului mai stătea cineva. Un om. Un editor. Uneori chiar un tată sau o mamă care schimba postul. Era imperfect, era subiectiv, dar era uman.
Streamingul a desființat omul din ecuație. Acum nu mai există filtru, nu mai există pauză, nu mai există mână care să schimbe postul. Există doar algoritmul care nu doarme, nu obosește și nu are niciun copil acasă. El decide ce intră în urechile copilului tău în timp ce tu ești în altă cameră.
Și ne mirăm că generația asta nu știe să iubească decât în 2D.
Cum ne salvăm copiii?
Nu printr-o listă de melodii interzise. Nu printr-un control parental pe telefon. Nu prin certuri la masa de seară.
Ci printr-un singur lucru: prezență.
Ascultă muzica împreună cu ei. Nu ca să judeci, ci ca să întrebi. Ce crezi că simte omul din cântecul ăsta? Tu ai vrea să fii iubit sau iubită așa? Cum crezi că se simte femeia din versurile astea?
Pune și altceva uneori. Nu ca pedeapsă, ca ofertă. Arată-le că există și altceva. Că iubirea poate fi cântată ca un arbore de argint, ca o ploaie caldă în geam, ca o dragoste curată care merită păstrată în amintire.
Copiii nu au nevoie să li se interzică muzica proastă. Au nevoie să audă muzică bună. Și asta nu vine de la algoritm. Vine de la tine.
Acea întâlnire cu copiii m-a lăsat fără replică pe moment.
Acasă, seara, am pus Aurelian Andreescu.
Nu pentru nostalgie. Ci pentru că unele lucruri merită să rămână în urechi și în suflet.
Înainte să spună primul cuvânt, copilul cântă.
Să avem grijă ce cântece îi punem în suflet.
Spune-mi în comentarii: ce melodie ai pune tu pe repeat pentru copilul tău astăzi? ↓
Și dacă postarea asta te-a pus pe gânduri, dă-o mai departe. Poate ajunge exact la părintele care are nevoie să o citească.
Mulțumesc
