11/11/2026
Ieri, iubita mea s-a întâlnit pe stradă cu învățătoarea copilei mele, copilei noastre, ce să mai, că amândoi o creștem, și ne-a lăudat!
A zis că fetița mea este unul dintre cei mai fericiți copii pe care i-a văzut de-a lungul carierei, dintre cei ai căror părinți s-au despărțit! Vă dați seama câte schimbări în comportamentele copiilor a văzut ea, în zeci de ani de școală primară! Schimbări după despărțirea părinților!
Așa este, copila mea, astăzi, e maximum de fericită, cât ar putea fi un copil al cărui univers s-a dărâmat la un moment dat, un copil care plângea în fiecare seară după mama ei, un copil care a văzut și trăit pe pielea ei grozăviile industriei holistice, a simțit abandonul nu o dată, ci de o mie de ori, a plâns, a urlat, aș putea spune, efectiv după mama ei, și nici nu s-a întors să se uite, că avea treabă, se „elibera”!
Și multe, multe despre care nici nu am puterea să vorbesc!
Vedeți voi, ce nu vă spun ghizii ăștia iluminați, maeștrii ăștia de lumină, șamanii ăștia întruchipați ai României, de rangul 1, 2 și 3, ce nu vă spun unii coachi care vă îndeamnă să vă puneți întotdeauna pe primul loc, ce nu vă spun numeroloagele când vă prind în mrejele lor și vă îndepărtează de familie, este că una dintre cele mai mari tragedii ale unui divorț poate avea loc fix în sufletul copiilor voștri!
Copii care, mult prea mici pentru a înțelege ce se întâmplă, se pot trezi că pierd lumea pe care o cunoșteau!
Să ne înțelegem bine! Există familii în care sunt abuzuri, violență, umilință, frică. Există copii pentru care divorțul părinților poate însemna liniște, siguranță și chiar salvare!
Dar eu vorbesc despre acei copii care au crescut în familii normale, au fost fericiți și se trezesc, dintr-odată, că unul dintre părinți o ia grav pe arătură cu iluminarea asta New Age!
Pentru acești copii, despărțirea poate fi devastatoare!
Și adevărata muncă, uneori o misiune aproape imposibilă, va fi să îți repui copilul pe picioare, să îl vezi fericit, să vezi că își trăiește copilăria!
Niciodată nu va mai fi exact la fel și apar situații pe care nu ai cm să ți le imaginezi dinainte.
A mea, când plângea, deja nu mai puteam să duc nici eu. Îmi era efectiv groază când venea seara, că venea și episodul de plâns!
Și încerca copila să nu mai plângă, pentru că vedea că mă întristam, și nu putea!
Și acum încă mai plânge câteodată, rar, o dată pe lună, când vine acasă de la mama ei, unde își petrece cam o zi pe săptămână, poate o zi la două săptămâni, și câteva zile în vacanță!
După divorț, și asta poate veni: să îți vezi copiii plângând după celălalt părinte!
Și, dacă îți pasă și îi iubești, nu ai nici cea mai mică șansă să rămâi neclintit în fața lacrimilor propriului copil!
O să te macine atât de tare, încât are toate șansele să te dărâme efectiv de tot!
Bineînțeles, vorbesc despre părintele care rămâne alături de copii, care se preocupă de starea lor emoțională, de fericirea lor, de copilăria lor!
Pentru părintele care pleacă hai-hui și își găsește justificări pentru absență, lucrurile pot părea mult mai simple!
Am auzit de multe ori scuza asta: „COPIII SUNT MARI!”
Sunt mari, dar totuși, în realitate, ei sunt mici!
La 7 ani, la 8 ani, la 10 ani, acești copii nu sunt mari deloc!
Au nevoie de părinți, de stabilitate, de afecțiune, de siguranță, de sentimentul că nu au fost abandonați!
Mai sunt copii care se bucură că părinții au divorțat, chiar și în afara situațiilor de abuz. Fiecare familie are povestea ei, iar copiii reacționează diferit.
Eu am fost unul dintre acei copii care, pe la 14 ani, s-ar fi bucurat ca părinții să divorțeze!
Dar nu pentru că îmi păsa mie prea mult de relația lor de iubire, ci pentru că m-aș fi bucurat să scap de tata, în acele vremuri, că doar el mă mai ținea din scurt!
Dacă ar fi divorțat, cred că nu era școală de corecție să îmi scape! Sub nicio formă nu mai ajungeam să termin liceul și sunt sută la sută sigur că de viața mea s-ar fi ales efectiv praful!
Ăsta cred eu că ar fi fost efectul divorțului părinților mei asupra mea!
Dă-i libertate unui copil nebun de 14 ani, fără limite și fără supraveghere, și s-ar putea să se aleagă praful!
Revin la copila mea!
Vedeți, ne laudă învățătoarea pentru că vede o copilă îngrijită, curată, parfumată, îmbrăcată, care merge bine cu școala, cu temele făcute, nu întârzie dimineața, nu-i lipsește pachețelul și o vede că este stabilă emoțional!
Nu spun asta să mă laud, sub nicio formă!
Dar în spatele acestei reușite e un an de terapie, sau cred că un an și jumătate, a fetiței, și multă, multă, multă muncă din partea mea și a iubitei mele!
Multă, nici nu o pot descrie în cuvinte, ca să reușim să ne integrăm cu toții și să fim fericiți!
Pentru mine, nu lauda în sine mă interesează, că nu de laude am nevoie!
Pentru mine, adevăratul motiv de bucurie este că cineva care îmi vede copila aproape zilnic și o cunoaște destul de bine îmi confirmă că este fericită și a depășit cu bine toată furtuna holistică care ne-a lovit o vreme îndelungată!
Și acum vreau să spun ceva despre industria asta a vindecării și dezvoltării spirituale!
Eu nu am nimic împotriva unui om care vrea să devină mai bun, mai echilibrat, mai fericit!
Dar am o problemă uriașă cu acea parte a industriei holistice care, în loc să îi ajute pe oameni să devină mame mai bune, tați mai buni, parteneri mai buni, ajunge să le ofere justificări pentru egoism, pentru abandon și pentru comportamente care îi rănesc pe cei din jur!
Acea parte a industriei care îți spune că orice om care nu te validează este toxic, că orice neînțelegere este o traumă, că orice responsabilitate care te apasă este un blocaj energetic!
Care îți explică faptul că trebuie să te alegi pe tine, indiferent ce se întâmplă cu ceilalți!
Și care, uneori, transformă dezvoltarea personală într-o scuză pentru a nu-ți mai asuma nimic!
Cine a plecat pe calea asta și s-a radicalizat, uneori ai impresia că nici Dumnezeu nu-l mai aduce înapoi!
Scuze vor fi la orice pas!
„Copiii nu sunt ai noștri!”
„Au destinul deja stabilit!”
„Universul știe ce este mai bine pentru ei!”
Deci orice facem, că e bine, că e rău, nu mai contează, că lor oricum le-a stabilit Universul destinul!
ABERAȚII!
Copiii nu au nevoie de explicații despre Univers ca să înțeleagă de ce mama sau tata nu mai este lângă ei!
Au nevoie de iubire, de prezență, de responsabilitate!
Și mai ales au nevoie ca adulții să nu își justifice absența prin tot felul de teorii spirituale!
Asta e părerea mea, o susțin și o semnez! :))
Industria asta a vindecării spirituale, atunci când ajunge să promoveze egoismul, te ghidează să te alegi doar pe tine, în loc să te învețe că, atunci când ai o familie, nu mai există doar TINE, există și NOI, ca un întreg!
Nu înseamnă că trebuie să te anulezi ca om, că nu ai dreptul la fericire sau că trebuie să rămâi într-o relație în care ești umilit, abuzat sau trăiești în frică!
Înseamnă că fericirea ta nu poate fi construită ignorând suferința celor care depind de tine!
Înseamnă că, atunci când ai copii, nu mai poți lua toate deciziile ca și cm ai fi singur pe lume!
Încerci să nu îți construiești fericirea pe nefericirea celorlalți!
Când acțiunile tale îți rănesc propriii copii, e timpul să îți cam dai două palme peste față, să ieși din lumea asta a iubirii de sine și să te gândești ce dracului faci!
Ce să mai spun?
Divorțezi și crezi că programul ăsta cu du-te-vino, o săptămână la unul, una la altul, va funcționa automat!
Părerea mea este că, pentru unii copii, poate fi una dintre cele mai dificile metode de a crește!
Copiii cu geamantanul!
Copii care trebuie să se adapteze permanent, să își mute lucrurile, să își împartă timpul, să își împartă sărbătorile, vacanțele, copilăria!
Nu spun că nu poate funcționa. Sunt familii în care funcționează, iar copiii se simt iubiți și în siguranță în ambele case!
Dar nu este suficient să stabilești un program pe hârtie și să crezi că ai rezolvat totul!
Trebuie să te întrebi ce simte copilul, cm se adaptează, dacă are stabilitate și dacă simte că are cu adevărat un loc pe care îl poate numi ACASĂ!
Pentru că un copil nu este un bagaj pe care îl muți dintr-o casă în alta!
Și nici divorțul nu este doar despre libertatea și fericirea celor doi adulți!
Așa că, dragelor și dragilor, când vine criza existențială, când vine coafeza și manichiurista să vă explice cât de porci sunt bărbații, când vine numeroloaga să vă explice că dragostea ta, sufletul tău geamăn, va veni doar când te eliberezi, ai grijă ce eliberări vei face!
Nu îți spun să nu divorțezi!
Nu îți spun să rămâi într-o familie în care există violență, abuz, umilință sau frică!
Îți spun doar să nu iei una dintre cele mai importante decizii ale vieții tale pentru că cineva ți-a promis că, după ce te „eliberezi”, te așteaptă automat fericirea!
Gândește-te la copii!
Gândește-te la ce ai construit!
Gândește-te dacă lucrurile chiar nu mai pot fi reparate!
Și, mai ales, gândește-te cine va fi lângă copilul tău atunci când va plânge după mama sau tatăl lui!
Că numeroloaga, șamanul, coachul și maestrul de lumină nu vor veni seara să îl țină în brațe!
Tu va trebui să faci asta!
Ai grijă, că ce vine după nu e lapte și miere!