RONDA Medical

RONDA Medical Ronda Medical - lideri în redarea mobilității Ronda Medical îşi are sediul în Cluj-Napoca, fiind înfiinţată în anul 1999.

Succesul înregistrat încă de la bun început a dus la o expansiune rapidă a bazei de clienţi şi a numărului de angajaţi, actualmente Ronda având reprezentanţi în toate zonele importante de pe piaţa din România. Până în anul 2004, Ronda Medical s-a axat pe importul şi distribuţia de medicamente la nivel naţional pentru companii de renume din domeniu. Începând cu anul 2005, compania noastră, care deţine certificatul de calitate ISO 9001, a intrat pe piaţa de produse şi tehnică medicală în domeniul osteosintezei, prin reprezentarea concernului internaţional Synthes Gmbh, numărul 1 în lume în acest domeniu de activitate. De asemenea, Ronda Medical a încheiat acorduri de reprezentare şi cu alte firme de renume din domeniu, precum Synbone. Abordarea de către colectivul Ronda Medical a domeniului osteosintezei este una complexă şi completă. Ronda Medical nu se mărgineşte doar la a distribui aceste produse, ci oferă întregul ansamblu de servicii necesare pentru exploatarea la maximum a acestor soluţii de ultimă oră, de la documentaţie - tehnici chirugicale, prezentare produs, operatii filmate - şi consultanţă până la desfăşurarea de workshop-uri educaţional-informative. Numai astfel aceste soluţii chirurgicale de înaltă generaţie vor putea fi folosite şi aplicate pentru a aduce un maximum de beneficii pacienţilor şi utilizatorilor finali.

În acest sens Ronda Medical, reprezentantul concernului internaţional Synthes, organizează regulat workshop-uri şi training-uri de specialitate oriunde este solicitat în ţară şi a trimis sau a facilitat trimiterea de medici la numeroase cursuri de perfecţionare în Elveţia, Germania, Austria, Turcia şi Slovenia. Pregătirea intensivă a acestora are în vedere înfiinţarea Fundaţiei AO-România, o asociaţie-forum afiliată la asociaţia de profil mondială, care va permite canalizarea eforturilor celor mai valoroşi specialişti din domeniu pentru îmbunătăţirea continuă a peisajului medical din domeniul osteosintezei româneşti şi diseminarea informaţiilor de ultimă oră din domeniu. De asemenea, în viitorul apropiat va fi editat şi “Manualul AO de Management al Fracturilor”, numit de către specialiştii în domeniu “Biblia universal acceptată a osteosintezei”.În viitorul apropiat echipa Ronda Medical, alcătuită din 6 specialişti în domeniu şi colaboratori, va pune bazele unui ”Centru de Educaţie Postuniversitară” a specialiştilor în osteosinteză, compus din amfiteatru, o sală de workshop pe cadavru şi câteva săli de lucru pe mulaje de os, unde medicii vor avea ocazia să îşi aprofundeze cunoştinţele sub îndrumarea celor mai calificaţi specialişti în domeniu din ţară şi străinătate. Iniţiativa construirii acestui centru, unic în România, defineşte cel mai bine viziunea echipei noastre, viziune ce doreşte să se canalizeze în jurul alocării de soluţii complete şi integrate în domeniul tehnicii chirurgicale.

Nu toate pattie-urile sunt la fel. În neurochirurgia pediatrica, diferența se vede în câmpul operator - http://eepurl.co...
10/09/2026

Nu toate pattie-urile sunt la fel. În neurochirurgia pediatrica, diferența se vede în câmpul operator - http://eepurl.com/iks05-4ZtS

În neurochirurgie, chiar și un pattie aparent simplu poate influența direct vizibilitatea câmpului operator, controlul f...
10/09/2026

În neurochirurgie, chiar și un pattie aparent simplu poate influența direct vizibilitatea câmpului operator, controlul fluidelor și manipularea în siguranță a structurilor delicate.
American Surgical Company oferă un portofoliu complet de pattie-uri, concepute pentru nevoi și situații diferite din sala de operație — acolo unde fiecare detaliu contează.

Autogrefa osoasă rămâne gold standard. XDrill® schimbă modul în care o recoltăm.Mai puțină traumă. Mai puțină durere. Ma...
07/09/2026

Autogrefa osoasă rămâne gold standard. XDrill® schimbă modul în care o recoltăm.

Mai puțină traumă. Mai puțină durere. Mai multă eficiență în sala de operație.

Sunt locuri în care medicina înseamnă mai mult decât tratament. Înseamnă speranță, curaj și șansa de a o lua de la capăt...
21/08/2026

Sunt locuri în care medicina înseamnă mai mult decât tratament. Înseamnă speranță, curaj și șansa de a o lua de la capăt atunci când toate opțiunile par epuizate.
La Oradea, Dr. Adyb Khal și echipa sa transformă această speranță în realitate.
Acolo unde disperarea pare să fie singura perspectivă, chirurgia reconstructivă poate deschide un nou drum. În situații în care imobilizarea la pat sau chiar amputația par inevitabile, intervențiile complexe pot reda mobilitatea, funcționalitatea și independența pacienților
În spatele fiecărui rezultat se află ore întregi de muncă, decizii dificile, experiență și intervenții chirurgicale complexe. Mai presus de toate, se află oameni dedicați oamenilor.

Respect, Dr. Adyb Khal, și respect întregii echipe de la Oradea!

Uneori, succesul unei operații nu se măsoară doar prin ceea ce ai reușit să îndepărtezi sau să reconstruiești, ci prin ceea ce îi redai pacientului: șansa de a se ridica din nou, de a merge și de a-și continua viața.

Acolo sunt, într-adevăr, oameni în halate albe.

Un diagnostic de cancer osos sau o tumoră agresivă de bazin suna, până de curând, ca o condamnare la amputație sau un drum fără întoarcere către clinici extrem de scumpe din străinătate.

30/07/2026
24/07/2026
Tehnologia moderna devine cu adevarat valoroasa atunci cand sustine experienta si precizia echipei medicale.La Institutu...
24/07/2026

Tehnologia moderna devine cu adevarat valoroasa atunci cand sustine experienta si precizia echipei medicale.

La Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuta” din Cluj-Napoca, Prof. Dr. Patriciu Achimas-Cadariu, alaturi de echipa sa, a realizat o interventie de histerectomie cu anexectomie bilaterala, utilizand sistemul robotic DAVINCI.
Un sprijin important pentru intreaga echipa chirurgicala l-au reprezentat monitoarele purtabile SCOPEYE de la MeditHinQ, care au oferit o vizualizare clara si directa a imaginilor operatorii, contribuind la cresterea vizibilitatii, preciziei si coordonarii in sala de operatie.
Prin integrarea tehnologiei robotice cu solutii avansate de vizualizare, echipa medicala beneficiaza de un control mai bun asupra fiecarei etape a interventiei si de o colaborare mai eficienta.
Ne bucuram sa aducem in Romania tehnologii care sustin performanta chirurgicala si contribuie la dezvoltarea medicinei moderne.

#

• SCOPEYE® + SHIYA®: puterea imaginii digitale care schimbă regulile microchirurgiei
18/06/2026

• SCOPEYE® + SHIYA®: puterea imaginii digitale care schimbă regulile microchirurgiei

Address

Viilor 20C
Cluj-Napoca
400347

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when RONDA Medical posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to RONDA Medical:

Shortcuts

Share